Primarul municipiului Cluj consideră că statul trebuie să facă totul pentru a readuce acasă cât mai mult din cei aproape 4 milioane de români care au ales calea străinătății.  Felicitări Ciprian Dobre și echipei de la MureșSunt onorat de cuvintele spuse la adresa clujenilor, sunt realizările noastre și ale cetățenilor Sunt aici pentru a vă spune că, din tot dragul, susțin cei doi oameni de valoare desemnați să reprezinte. Pe Mara am admirat-o de la distanță, de foarte puține ori am avut ocazia să vorbesc cu ea. Are curajul unui om politic, demnitatea să stea în fața oricui O văd ca pe un om dedicat interesului public, merită admirație și respect. Ai câștigat admirația tuturor. Suntem convinși că mureșenii o să aleagă omul potrivit Primăria este nucleul în care se realizează toată administrația, un om care s-a validat într-un domeniu atât de pretențios, așa cum este medicina, un creator de școală, un om cu viziune, a aduce un asemenea om și a-l susține pentru funcția de primar, arată că știți ce este bine pentru Mureș, Horațiu Suciu, viitorul acestui oraș Aveți omul potrivit la locul potrivit. Domnia sa spunea, nu putem să trăim în sub dezvoltare.Ca să putem să fim prosperi trebuie să aducem investiții. Faptul că domnia sa a pus accentul pe prosperitate, arata ca știe care este ordinea fireascaAvem 4 milioane de români în afara granițelor, mulți medici. Românii și-au luat un singur bilet, dus, spre Vest. Întrebarea este cum putem avea bilet dus-întors. Doar ca oameni ca Horațiu Suciu și Mara Togănel, oameni ca Nicolae Ciucă și Lucian Bode putem face asta.Prea mult  s-a plecat de la Est la VestAi nevoie de locuri de muncă bine plătite, infrastructură, de capacitatea de a lucra împreună. Trebuie să fim în eco-sistem, nu ego-sistemCred că stă în capacitatea noastră să dezvoltăm echipa PNL si să continuăm dezvoltarea, mari coridoare de dezvoltare economică.  Infrastructura este in linie dreapta, datorită domnului Bode. Avem oameni cu viziune, avem un președinte de partid care ne susține de la BucureștiAvem ingredientele să facem o oază de prosperitate. Românii trebuie să treacă de la un bilet dus, la un bilet dus-întorsVă mulțumesc pentru invitație. Am încredere in echipa PNL și am încredere că în 9 iunie o să avem primar și pe Mara Togănel Președinte al CJ! 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here