Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, spune că nu are date privind împărţirea sferelor de influenţă, între americani şi ruşi, el afirmând că încă nu avem concluzii şi nici confirmări iar România trebuie să facă ceea ce a cerut de la început, şi anume intrarea în procesul de negocieri.
Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a fost întrebat dacă riscă România să intre în sfera de influenţă a Rusiei, la fel ca în 1945.
”Nu, suntem membri NATO şi UE, cu baze militare americane în Dobrogea şi cu o prezenţă militară şi tratate sigure de parteneriat strategic în UE, cu SUA, în NATO. Sunt garanţiile deja existente, consemnate din parteneriatul strategic bilateral şi ca aliaţi ai Alianţei Nord Atlantice”, a spus Hurezeanu.
Despre faptul că americanii şi ruşii ar fi discutat, la Riad, despre împărţirea sferelor de influenţă în Europa, ministrul a răspuns: ”Nu am aceste date, acum”.
”Au existat multe discuţii, la Riad şi pe alte reţele, au chiar loc negocieri, în această fază, ele nu sunt definitive. Încă nu avem concluzii şi nu avem nici confirmări”, a completat el.
Despre ce ar trebui să facă România în acest context, Emil Hurezeanu a spus că ţara noastră trebuie să intre în procesul de negociere.
”Ceea ce cerem de la început, intrarea în procesul de negocieri”, a subliniat Hurezeanu.
Şeful Cancelariei Prezidenţiale, Cristian Diaconescu, a afirmat, miercuri seară, că este ”un moment dramatic” pe plan internaţional, discuţiile ruso-americane putând să schimbe situaţia în orice moment.
El a precizat că aşteptările ruşilor ţin de retragerea garanţiilor de securitate ale NATO pe aliniamentul din 1997, astfel încăt noi, care am intrat după acest moment, să nu mai beneficiem de aceste garanţii de securitate.