Avem detalii noi despre Spitalul Pantelimon, unde 17 oameni internați pe secția de terapie intensivă și-au găsit sfârșitul în numai 3 zile. Fosta șefă a secției, Elena Voicu, a vorbit în exclusivitate pentru Realitatea PLUS și susține, în urma acuzațiilor aduse la adresa ei, că nu are nicio legătură cu tragedia din spital. Mai mult, femeia a făcut dezvăluiri halucinante despre modul în care funcționa secția.
Elena Voicu a mărturisit că, în urmă cu trei săptămâni, morga mobilă a stat în spatele spitalului, iar mai mulți pacienți au rămas intubați pentru o perioadă mai lungă de timp, pentru că nu exista personal care să îi îngrijească.
“În cursul zilei de 10, domnul manager a venit pe secția ATI, a avut discurs denigrator. Susțin că toate înregistrările ar fi făcute de mine și oamenii sunt puși de mine. Nu am acces la acte medicale, sunt acuzații grave. Tot din interiorul ei pornesc. Au niște probleme, li se pare că îi urmăresc eu. Dar sunt înregistrări făcute de alte persoane, nu pot să comand un spital întreg.
Jurnalist: Medicii acuză că le-ați promis medicilor că o să-i distrugeți dacă nu-i puneți în funcție
Nu este adevărat, nu este adevocat. Ei pot spune orice. Acest scandal nu are legătură cu mine absolut deloc. Nu am niciun fel de implicare în acest lucru.
Ce legătură am eu cu numărul de decese, când eu nici nu am avut garzi în acea perioadă vineri, sâmbătă, duminică, luni?
Ce legătură are mortalitatea cu șefia mea? Că se moare pe capete, mai rău ca în pandemie? Ce caută morga în spatele spitalului? De ce mortalitatea e mai mare acum cu 10 doctori și era mai mică când eram 4 doctori în terapie?
Morga mobilă a stat până acum 3 săptămâni în spatele spitalului.
JURNALIST: Știu că s-a făcut raport al domnului manager
Lăsați-mă cu managerul care are alte interese. Ce interese? Nu ține cu spitalul și cu pacienții. Dacă te ocupi de pacienți și pui colegii la treabă deranjezi.
De când e șefa actuală, doamna doctorița, au fost cazuri în care pacienții intubați rămâneau intubați unde nu aveam persoane care să-i îngrijească, nu aveam monitoare. Pacienții erau intubați suplimentar într-un raport de gardă pe medicală, nu cred că figurau pe ATI.”
Fiica unui pacient mort la Spitalul Pantelimon acuză: „Ştiu că tatăl meu a fost ucis!”