În 1956, pe acoperișul unei tabere militare de lângă San Francisco, caporalul Eldridge Jones excava pământ radioactiv, parte dintr-un experiment secret organizat de armata americană. Fără să participe în războaie precum Coreea sau Vietnam, Jones a fost însă expus unui alt tip de pericol: radiațiile nucleare. Cu un an înainte, el făcuse parte dintr-un grup de soldați supuși testelor nucleare în deșertul Nevada.
Recent, documente declasificate și mărturii ale participanților au scos la lumină detalii despre un program militar amplu care implica expunerea intenționată a oamenilor la radiații.
Laboratorul din San Francisco: epicentrul experimentelor periculoase
Camp Stoneman, locația unde Jones lucra, era doar una dintre bazele implicate într-un proiect de cercetare desfășurat de Laboratorul de Apărare Radiologică al Marinei SUA. Acest laborator funcționa la șantierul naval Hunters Point din San Francisco, într-un cartier locuit în majoritate de muncitori de culoare. Între 1946 și 1963, peste 1.000 de persoane, inclusiv soldați, angajați civili și docheri, au fost expuse conștient la radiații periculoase.
Proiectele includeau simulări de contaminare nucleară, teste de decontaminare și experimente medicale. Documentele dezvăluie cel puțin 24 de experimente care au implicat direct oameni, de aproape patru ori mai multe decât s-a raportat oficial anterior.
Metodele controversate ale experimentelor
Cercetătorii laboratorului au folosit subiecții umani în moduri care, astăzi, ar fi considerate profund neetice:
Expunere directă la radiații: Soldații au fost puși să traverseze câmpuri de nisip radioactiv sau să curețe nave contaminate în urma testelor nucleare.
Teste clinice: Substanțe radioactive au fost aplicate pe piele, injectate sau administrate oral fără consimțământ informat.
Măsurători incomplete: Dozele de radiații primite de participanți erau adesea mai mari decât limitele de siguranță acceptate, iar monitorizarea efectelor pe termen lung a lipsit aproape complet.
De asemenea, documentele arată că, în unele cazuri, oficialii guvernamentali au aprobat în scris aceste teste, ignorând riscurile grave pentru sănătatea participanților.
Impactul ignorat asupra comunităților și participanților
Niciun efort serios nu a fost făcut pentru a evalua efectele pe termen lung asupra sănătății participanților sau asupra comunităților învecinate. Chiar și după închiderea laboratorului în 1969, autoritățile nu au investigat impactul expunerii la radiații asupra populației locale.
Deși scopul declarat al laboratorului era dezvoltarea de măsuri de „apărare radiologică” pentru a proteja populația în cazul unui atac nuclear, riscurile asumate de cercetători depășeau cu mult limitele etice ale vremii.
Un capitol sumbru din istoria cercetării militare
Laboratorul din Hunters Point a fost una dintre primele instituții din rețeaua națională de cercetare militară autorizată să manipuleze materiale radioactive. Sub coordonarea Pentagonului, el a devenit un punct central în Războiul Rece, reflectând o epocă în care siguranța și etica medicală erau adesea ignorate.
