Facturile la curent se vor dubla de la 1 iulie 2025, după expirarea prelungirii perioadei de plafonare stabilită recent de Guvern. Conform noilor ofete ale furnizorilor de energie, o gospodărie care consumă sub 100 de KWh pe lună va achita o factură de 2,3 ori mai ridicată decât în prezent. 

Furnizorii au venit deja cu tarife pentru perioada în care această măsură a plafonării va expira. Așadar de la 1 iulie vorbim de tarife mai mari, care sunt cuprinse intre 1,4 și 1,6 lei pe kilovat oră, ceea ce înseamnă că românii care au un consum mai mic de 100 kw pe oră vor plăti facturi mai mari la energie electrică.

Specialiștii spun că am putea asista la facturi duble după această perioadă a plafonării.

Ofertele de electricitate ale principalelor companii furnizoare variază între 1,45 și 1,6 lei/KWh, conform unei analize realizate de Profit.ro. Singura excepție menționată este Hidroelectrica, care, în ciuda unei creșteri de 60% a prețului energiei active, va avea un tarif final de 1-1,1 lei/KWh.

Astfel, o gospodărie care consumă sub 100 de KWh pe lună va plăti o factură de 2,3 ori mai mare decât în prezent, având un preț plafonat de 0,68 lei/KWh, în timp ce o gospodărie cu un consum între 100 și 255 KWh/lună va avea o factură aproape dublă.

PPC, fosta Enel, avansează o ofertă de 0,79 lei/KWh, prețul final, cu tot cu taxe, situându-se între 1,44 și 1,53 lei/KWh, în funcție de distribuitor.

Electrica propune clienților săi casnici un preț al energiei active de 0,80 lei/KWh, prețul final ajungând între 1,45 și 1,53 lei/KWh în funcție de distribuitor.

E.ON are o ofertă în care prețul energiei active este de 0,83 lei/KWh, ceea ce duce prețul final, cu tot cu taxe, la peste 1,5 lei/KWh, în funcție de zonele de distribuție.

Hidroelectrica, furnizorul cu cel mai mic preț al energiei electrice pentru consumatorii casnici, a anunțat o majorare de 60% a prețului energiei active începând cu 1 aprilie, ceea ce va duce la un tarif final, inclusiv taxe, de peste 1 leu/KWh.

ELCEN, reacție în scandalul cu Nicușor Dan: Compania nu poate fi făcută responsabilă de starea avansată de degradare a conductelor de termoficare

Deși guvernul a decis să continue schema de plafonare și compensare pentru încă 3 luni, așa cum a fost comunicat, noile prețuri se vor aplica și în perioada 1 aprilie – 1 iulie pentru consumatorii casnici care depășesc un consum de 255 KWh/lună. În cazul acestora, plafonul de 0,68 lei/KWh, 0,8 lei/KWh sau vechiul tarif, după cum este cazul, va fi înlocuit cu noul preț.

De asemena, plafonarea la gazele naturale va rămâne în vigoare până anul viitor, întrucât autoritățile au decis să prelungească măsura pentru gaze un an de zile.

Până pe data 15 iunie Ministerul Muncii trebuie să vină cu măsurile pentru consumatorii vulnerabili, iar după această perioadă statul trebuie să vină cu măsuri prin care trebuie să îi protejeze pe cei cu venituri mici.

Sunt mai multe scenarii în acest moment: fie se vor acorda vouchere pentru plata facturilor, fie va exista un card de energie pe care se va încărca o sumă de bani, însă suma finală va fi stabilită în cadrul unui comitet interministerial în care se va defini și ce înseamnă consumatorul vulnerabil.

Rezultate fabuloase anunțate de două companii de stat din energie pentru 2024. Una dintre ele aproape și-a dublat profitul net

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here