Anchetă uriașă în Franța după ce o fată de 14 ani a ajuns în comă la spital, după ce a fost bătută în apropierea şcolii sale din sudul Franţei, de alţi trei adolescenţi. 

Cei trei presupuşi atacatori, inclusiv o fată care învăţa la aceeaşi şcoală cu victima, în suburbiile oraşului Montpellier, din sudul ţării, au fost arestaţi sub suspiciunea de tentativă de omor al unui minor, relatează News.ro potrivit The Guardian.

Incidentul vine într-o perioadă de tensiuni crescute în jurul şcolilor din Franţa şi după ce zeci de mesaje de ameninţare privind atacuri au fost trimise printr-un sistem de mesagerie internă.

Victima, identificată ca Samara, a ieşit din comă, dar este ”grav rănită” în urma atacului de marţi după-amiază, produs în apropierea Colegiului ”Arthur Rimbaud” din districtul La Mosson-La Paillade, au afirmat anchetatorii.

Unul dintre cei acuzaţi este o fată de la aceeaşi şcoală, tot în vârstă de 14 ani, care a fost arestată miercuri şi care a recunoscut că a bătut victima, au arătat procurorii. Ceilalţi doi minori arestaţi au vârsta cuprinsă între 14 și 15 ani.

Ministrul Educaţiei de la Paris a solicitat o anchetă inspectorilor din minister, care vor avea la dispoziţie opt zile lucrătoare, începând de vineri, pentru a raporta circumstanţele atacului.

”Această misiune are ca scop atât să stabilească realitatea faptelor, cât şi să stabilească responsabilităţile”, a declarat oficialul, adăugând că Samarei i se datorează ”adevărul”.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here