Fazele superioare ale Campionatului European de Fotbal U21, desfăşurat în Ungaria şi Slovenia, vor fi transmise în direct şi în exclusivitate de TVR 1 şi TVR 2, în perioada 31 mai – 6 iunie. Franţa, Italia, Germania, Spania, Danemarca, Portugalia, Ţările de Jos şi Croaţia sunt ţările rămase în competiţie. Reprezentativa Spaniei trebuie să îşi menţină titlul de campioană. De cealaltă parte, cea a Germaniei vrea să îşi ia revanşa, după ce a fost învinsă de spanioli în finala din 2019. Transmisiunile în direct ale partidelor din fazele superioare ale Campionatului European EURO U21: • Sferturi de Finală: – luni, 31 mai, ora 19.00, Ţările de Jos – Franţa, la TVR 1, comentează Marian Olaianos – luni, 31 mai, ora 19.00, Spania – Croaţia, la TVR 2, comentează Emil Hossu-Longin – luni, 31 mai, ora 22.00, Portugalia – Italia, la TVR 1, comentează Marian Olaianos – luni, 31 mai, ora 22.00, Danemarca – Germania, la TVR 2, comentează Emil Hossu-Longin • Semifinale: – joi, 3 iunie, ora 19.00, Semifinala 1, la TVR 1, comentează Marian Olaianos – joi, 3 iunie, ora 22.00, Semifinala 2, la TVR 1, comentează Marian Olaianos • Finala: duminică, 6 iunie, ora 22.00, la TVR 2, comentează Marian Olaianos şi Emil Hossu-Longin După Campionatul European de Fotbal U21 din Ungaria şi Slovenia, TVR va transmite, în exclusivitate, în perioada 23 iulie – 8 august 2021, Jocurile Olimpice de la Tokyo. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].