Dramă teribilă pentru o familie din Constanța! O fetiță care nu împlinise nici 3 ani a murit după ce mama ei a pierdut controlul direcției de mers și a intrat cu mașina într-un cap de pod. Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional! Accident mortal pe drumul E 85
Când salvatorii au ajuns la fața locului, au găsit-o femeia în vârstă de 25 de ani conștientă, însă pe fiica acesteia în stop cardio-respirator.
Deși fetița se afla pe locul din spate, într-un scaun special pentru copii, impactul a fost atât de puternic încât fetița nu a avut nicio șansă.
În ciuda încercărilor disperate de a o resuscita pe copilă, medicii au declarat decesul. Polițiștii fac cercetări.
„Un autoturism Volvo condus de o tânără din Fălticeni a fost scăpat de sub control și a intrat violent într-un cap de pod. Echipajul medical ajuns la fața locului a constatat că în accident au fost implicate femeia de la volan și o fetiță de aproximativ 3 ani, care era pe bancheta din spate, în scaunul pentru copii.”, au transmis oamenii legii.
Accidentul a avut loc pe drumul E85, cunoscut drept „Drumul Morții”, în dreptul județului Suceava.