Firma Metaminds, cea prin care a fost implementată platforma informatică a Registrului Comerțului (ONRC) ar avea legături până la Coldea și Dumbravă. Potrivit presei, sume uriașe de bani ar fi ajuns la cei doi generali. Platforma care ar fi trebuit să permită inclusiv înființarea unei firme în doar 24 de ore a costat 40 de milioane de euro însă nu funcționează. 

”Implementarea unui proiect unic de digitalizare a informațiilor, proceselor și operațiunilor de interacțiune cu serviciile puse la dispoziție către cetățeni, instituții și operatori economici (persoane juridice), prin modernizarea serviciilor de e-guvernare din responsabilitatea ONRC (implementarea unui nou sistem electronic integrat la nivelul ONRC și migrarea datelor existente în cadrul noului sistem informatic)”, este prezentarea proiectului de pe site-ul firmei.În timpul testării și securizării platformei, breșele de securitate au fost atât de mari încât nu doar CNP-urile erau vizibile, ci și contractele de închiriere ale firmelor. Inclusiv angajații ONRC susțin că au ajuns să lucreze ore suplimentare pentru că platforma nu ar fi operabilă.Aceeași firmă s-ar fi ocupat, potrivit jurnaliștilor, și de cloud-ul guvernamental, platforma IT care va găzdui zeci de sisteme publice și ar trebui să furnizeze servicii electronice către populație până la jumătatea anului 2026. Contractul de aproape jumătate de miliard de lei a fost câștigat, la finalul licitației STS, de o asociere de firme din care face parte și Metaminds, societate aflată în atenția procurorilor DNA, în dosarul generalilor Florian Coldea, fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații, și Dumitru Dumbravă.De altfel, Firma Metaminds ar fi în atenția anchetatorilor în dosarul deschis de DNA împotriva foștilor generali Coldea și Dumbravă, iar procurorii anticorupție au luat urma banilor. Potrivit jurnaliștilor, procurorii DNA suspectează că bani de la STS ar fi fost plătiți prin firma Metaminds lui Coldea și Dumbravă, pentru diverse ”optimizări” la Parchetul European dar și la alte instituții de stat.Mai mult, firma Metaminds s-ar afla și pe o listă alături de mai multe companii acuzate de trucarea licitațiilor. Au fost făcute în acest sens și inspecții la toate aceste companii suspectate.De altfel, firma Metaminds a câștigat zeci de contracte cu statul în perioada 2021 – 2023, fiecare în valoare de câteva milioane de lei. De exemplu, în 2021, 10,8 milioane de lei ar fi plătit Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei pentru realizarea unei platforme online de schimbare a furnizorului de energie electrică și gaze naturale la nivel național. Iar Ministerul Justiției ar fi achitat 47 milioane de lei în schimbul infrastructurii hardware și a software-lui de bază necesară pentru implementarea Dosarului Electronic Național.

ALTE CONTRACTE ÎNCHEIATE DE FIRMA METAMINDS CU STATUL- 2021 – 19 milioane de lei – Serviciul de Telecomunicații Speciale – Contract de furnizare „Echipamente și aplicații informatice pentru modernizarea, consolidarea, securitatea cibernetică și reziliența infrastructurii de servicii și comunicații a STS- 2021 – 1,2 milioane de lei – Serviciul de Telecomunicații Speciale – Contract de furnizare echipamente de citire și stocare mail- 2021 – 10,8 milioane de lei – Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei – Realizarea și implementarea unei Platforme online de schimbare a furnizorului de energie electrică și gaze naturale la nivel național- 2021 – 6,8 milioane de lei – Institutul Național de Statistică – Sistem integrat IT cu servicii accesorii- 2021 – 2 milioane de lei – Inspectoratul Național pentru Imigrări – Achiziționarea unor servicii de adaptare a sistemului informatic și infrastructurii IT&C la nivelul I.G.I. pentru operaționalizarea componentei naționale EESsursa: Ministerul FinanțelorALTE CONTRACTE ÎNCHEIATE DE FIRMA METAMINDS CU STATUL- 2022 – 16 milioane de lei – Ministerul Finanțelor – Produse și servicii pentru „Implementarea soluției de arhivare electronică a instituției pentru îmbunătățirea interacțiunii cetățenilor și mediului de afaceri în vederea obținerii documentelor din arhiva instituției”- 2022 – 9,8 milioane de lei – Serviciul de Telecomunicații Speciale – Contract de furnizare Soluții software si hardware si echipamente pentru „Analiza, protecție și raportare la nivelul infrastructurii ISP a STS”- 2022 – Ministerul Justiției – 47 milioane de lei – Achiziție infrastructură hardware și a software-lui de bază necesară pentru virtualizarea și centralizarea aplicației ECRIS 4 și implementarea Dosarului Electronic Național-2023 – Ministerul Finanțelor -25,5 milioane de lei. Soluție de securitate Front-End, inclusiv serviciile asociatesursa: Ministerul Finanțelor

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here