Fiul fostului premier Adrian Năstase încercă să dea lovitura într-o zonă protejată din Poiana Brașov. Mihnea Năstase a preluat un teren împădurit la câțiva metri de cluburile exclusiviste, frecventate de greii PSD, din zona montană. Năstase junior vrea să construiască un hotel cu multe stele în zonă. 

Mihnea Năstase a demarat un mega proiect imobiliar în Poiana Brașov, la câțiva metri de cluburile de lux. Fiul fostului premier a pus mâna pe suprafața împădurită, de mii de metri pătrați, în urma unui schimb de teren cu un om de afaceri.Potrivit documentelor trimise la Primăria Municipiului Brașov, complexul turistic pe care intenționează să-l construiască Năstase în Poiana Brașov ar urma sa aibă șase etaje și 50 de camere. Comisia Tehnica de Amenajarea Teritoriului si Urbanism a primăriei a blocat în luna ianuarie proiectul. Arhitecții nu au fost de acord cu planurile noii construcții și au atras atenția că nu respectă legislația în vigoare.Surse din apropiere de PSD Brașov au declarat pentru o publicație centrală că fiul fostului premier Adrian Năstase ar urma să obțină toate documentele necesare, dacă primăria municipiului va fi câștigată de social-democrați. Mihnea Năstase, fiul fostului premier PSD, a mai investit în turism. În 2021, a inaugurat un complex turistic inedit pe plaja de la Corbu.Afacerea a acumulat însă datorii, după un sezon de funcționare, astfel ca a fost închisă. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here