Generalul Florian Coldea, fost prim-adjunct al Serviciului Român de Informații (SRI), s-a prezentat din nou în fața procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Vizibil reținut, acesta a evitat să ofere detalii clare despre motivul prezenței sale la sediul DNA. „O să vă spun câteva cuvinte când ies”, a declarat Coldea reporterilor prezenți, fără a oferi alte precizări.
La sosire, Florian Coldea a evitat să răspundă întrebărilor presei cu privire la motivul prezenței sale în fața procurorilor. Întrebat dacă există posibilitatea ca măsura controlului judiciar să fie înlocuită cu arestul la domiciliu sau arestul preventiv, generalul a declarat: „O să vă spun câteva cuvinte când ies. Nu știu despre ce e vorba”.
Florian Coldea, alături de avocatul său, a ajuns, miercuri, la DNA, pentru că a expirat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, care a fost dispusă încă de anul trecut, de pe data de 24 mai și a fost prelungită din 60 în 60 de zile de procurori.
Urmează să ajungă și ceilalți trei inculpați, respectiv generalul Dumitru Dumbravă, dar și Dan Tocaci și Doru Trăilă. Au fost audiați pe parcursul zilei de astăzi mai mulți martori importanți și nu este exclus să se preschimbe această măsură în una mai gravă, respectiv arestul preventiv sau la domiciliu.
Vorbim despre o situație extrem de complicată pentru că pe masa procurilor există o problemă esențială, potrivit căreia aceștia ar fi încălcat controlul judiciar, respectiv o înregistrare, în urma căreia Cătălin Hideg ar fi încercat să fie convins, de către un intermediar, trimis de Florian Coldea, să-și retragă atât plângerea căt și probele de pe masă procurorilor.