Florian Coldea și-a făcut apariția la controlul judiciar pe o motocicletă electrică! Dacă până acum venea cu mașina, generalul negru a dat cu subsemnatul cu o cască în mână, apoi s-a urcat pe motocicletă și a plecat fără să ofere declarații.
Florian Coldea s-a prezentat în această dimineață la secția de Poliție din Voluntari pentru a semna controlul judiciar. El nu a vrut să facă niciun comentariu în prezența jurnaliștilor.
Adevărata legătură dintre Coldea și premierul albanez. Teorie EXPLOZIVĂ despre mafia generalului negruAcuzațiile procurorilor DNA în dosarul Coldea-Dumbravă
DNA i-a pus sub acuzare pentru trafic de influenţă pe Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, şi pe generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, aceştia fiind plasaţi sub control judiciar pe cauţiune, cu interdicţia de a părăsi teritoriul ţării.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, începând cu data de 24 mai 2024, faţă de patru persoane (doi foşti militari, în prezent asociaţi în cadrul unor societăţi, un avocat din cadrul Baroului Bucureşti şi o persoană fără calitate specială), pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă, forma participaţiei penale fiind autoratul şi complicitatea”, au transmis procurorii anticorupție.
Dosarul îi vizează pe generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă, iar a patra persoană pusă sub acuzare este Dan Tocaci, un apropiat al celor trei.