Florin Cîţu: Sper că astăzi vom avea un ministru al Sănătăţii

Premierul Florin Cîţu a afirmat, miercuri, că speră ca până la finalul zilei să existe un ministru titular la Ministerul Sănătăţii. ”La negocieri am discutat despre cum se merge mai departe. Aveam nevoie să rezolvăm această mică problemă, am rezolvat-o, am trecut peste şi suntem în faza următoare în care guvernăm România”, a declarat miercuri premierul Florin Cîţu. Întrebat când vom avea un ministru la Sănătate, Cîţu a afirmat: ”Sper că astăzi vom avea un ministru”. Premierul afirmă că, după negocierile de marţi seară nu i-au fost ştirbite prerogativele constituţionale. ”Aseară nu s-a discutat Constituţia, că nu are sens să vorbim despre aşa ceva”, a mai declarat Florin Cîţu. PNL, USR PLUS şi UDMR au convenit, marţi seară, asupra unui act adiţional la Acordul de guvernare care prevede că deciziile politice majore se iau colegial, cu acordul formaţiunilor din coaliţie şi că responsabilitatea politică se asumă împreună, cu participarea la decizie a tuturor membrilor coaliţiei şi a premierului. Prerogativa constituţională a prim-ministrului privind trimiterea cererii de revocare a unui ministru către Preşedinte se exercită după informarea prealabilă a formaţiunii care l-a propus pe ministru, pe baza unor argumente cuprinse într-o evaluare obiectivă făcută de premier şi după o dezbatere în coaliţie, se arată în document.  Premierul Florin Cîţu a afirmat că această coaliţie merge mai departe şi că de miercuri vom avea un ministru al Sănătăţii care va prelua un portofoliu dificil şi care va avea susţinerea sa.         Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here