Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului.
“O patrulă de poliţie a auzit bubuituri la Strandvagen, în Stockholm, şi a bănuit că ar fi fost focuri de armă”, a anunţat poliţia pe site-ul său, adăugând că zona afectată se află între podul Djurgarden, Parcul Nobel şi Biserica Oscar din capitală.Mai multe persoane au fost reţinute şi o anchetă a fost deschisă cu privire la presupuse infracţiuni grave cu arme, a adăugat poliţia.