Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 149,95 miliarde lei, la finalul lunii septembrie 2024, în creştere cu 28% faţă de nivelul înregistrat la aceeaşi dată din 2023, arată datele statistice ale Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). 

“Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realizat într-un procent de 94% în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor româneşti sunt reprezentate de titluri de stat sau acţiuni listate la BVB”, a transmis ASF, potrivit Agerpres.Conform sursei citate, contribuţiile încasate în luna septembrie 2024 au fost în valoare de 1,58 miliarde lei, în timp ce contribuţia medie a fost 383 lei.La finalul lunii august, titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 100,16 miliarde de lei, respectiv 66,8%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 35,75 miliarde de lei (23,8%), iar pe poziţia a treia obligaţiunile corporative, cu 6,48 miliarde de lei (4,3% din total active).Conform ASF, fondurile de pensii private obligatorii aveau 8.239.012 participanţi în septembrie 2024.În cadrul Pilonului II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here