Bogdan Dumitru Dumitraşcu, fost director general adjunct al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), condamnat definitiv la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru luare de mită, se pregătește pentru încă o condamnare.  

Este vorba tot despre un dosar de corupție, speță în care mai e implicat și un preot din Călărași. 

Ambii s-au ales cu sechestru pe bunuri, măsură de care vor să scape și insistă în fața judecătorilor. Dumitru Bogdan Dumitrașcu, însă, rămâne cu apartamentul din București pus gaj, în contul prejudiciului creat împotriva statului.

DNA Constanța l-a trimis în judecată pe Dumitru Dumitrașcu, fost director general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, într-un dosar în care este acuzat de instigare la fraudă cu fonduri europene.

Concret, el a fost acuzat că a ajutat un fermier din Călăraşi să obţină cu acte false subvenţie pentru o cultură de rapiţă. În dosar este implicat și un preot zis „Omul lui Bărbosu”, și anume, Florian Seimeanu, din satul Mihai Viteazu (Călărași). Acesta din urmă, numit „Omul lui Bărbosu”, îl suna pe director „din partea primarului” și îi cerea lui Dumitrașcu să intervină pe lângă inspectorii APIA, pentru a modifica mai multe documente în favoarea sa, susțin procurorii DNA Constanța.

La sfârșitul anului 2020, doi inspectori APIA Călărași, Ionel Bucelea și Florin Panaitescu, s-au deplasat pentru efectuarea unui control fizic pe terenul preotului paroh din satul călărășean Mihai Viteazu (localitatea Vlad Țepeș), Florian Seimeanu, care s-a angajat să cultive o cultură de strat vegetal, pentru obținerea de subvenții din fonduri europene.

După ce au verificat solul, cei doi inspectori au constatat că pe cultura lui Seimeanu nu exista amestecul de rapiță și triticale declarat pe suprafața de peste 4 ha. Astfel, Bucelea, unul din inspectori, îl sună pe preotul Seimeanu să-i spună că se află în control pe teren și nu a identificat stratul vegetal declarat în acte. Florian Seimeanu încearcă să-l convingă pe Bucelea, fără argumente, susține DNA Constanța, că s-ar fi înființat cultura de strat vegetal, iar de lucrarea agricolă se ocupă primarul Constantin Mihalache.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, „în cursul anului 2020, în scopul obținerii fondurilor nerambursabile, fermierul cercetat în prezenta cauză ar fi depus la A.P.I.A. – Centrul județean Călărași mai multe documente și declarații false care atestau împrejurarea neadevărată că lucrările executate de inculpat îndeplineau condițiile pentru obținerea subvențiilor aferente Zonelor de Interes Ecologic, respectiv cultivarea unui amestec de culturi secundare (ex. rapiță și titricale)“. Printre documentele depuse la A.P.I.A. se regăsește și un raport de control al inculpaților Bucelea Ionel și Panaitescu Florin, încheiat după acțiunea de verificare în teren, cu privire la conținutul căruia se impun următoarele precizări: „inițial, ca urmare a unei activități de control, cei doi inspectori ar fi consemnat în raport faptul că pe terenul deținut de fermier nu ar fi fost identificat stratul vegetal declarat pentru care solicitase subvenția, ci doar o cultură de grâu comun, de toamnă. Ulterior, după o întâlnire cu inculpatul Dumitrașcu Bogdan Dumitru care, în perioada respectivă, era director general adjunct al Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.), cei doi inspectori ar fi revenit și ar fi consemnat în fals în raportul respectiv că pe suprafața de teren ce aparținea fermierului era înființată și cultură de strat vegetal.

Prin demersurile menționate mai sus, fermierul a obținut de la A.P.I.A. suma de 7.128 lei, reprezentând fonduri nerambursabile. În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii. Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Prin demersurile menţionate mai sus, fermierul a obţinut de la APIA suma de 7.128 lei, reprezentând fonduri nerambursabile, menţionează procurorii. Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Sechestru pe apartament

Încă de când a fost trimis în judecată, s-a instituit sechestru pe bunurile lui Dumitrașcu, mai exact pe un apartament din București. Tot de atunci, se chinuie să scape de măsură, dar nu reușește. În aceeași situație este și preotul Seimeanu. „Menţine măsura asiguratorie a sechestrului dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa prin ordonanţa din data de 12.12.2022 în dosarul de urmărire penală nr. 98/P/2022, asupra imobilului situat în București, aparținând inculpatului D.B.D., până la concurența sumei de 32 804, 32 lei, menţine măsura asiguratorie a sechestrului dispusă supra oricăror bunuri prezente sau viitoare ale inculpatului S.I.F., care vor exista în patrimoniul acestuia la momentul aducerii ei la îndeplinire, până la concurența sumei de 32 804, 32 lei“, se arată în minuta instanței.

SURSA

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here