Fostul manager al Spitalului Judeţean Sibiu Liliana Coldea, care a demisionat anul trecut la cererea Ralucăi Turcan când Sibiul a intrat în carantină, s-a înscris din nou la concursul pentru ocuparea postului. Încă doi candidaţi au fost admişi şa concurs. Spitalul Judeţean Sibiu organizează concurs pentru ocuparea psotului de manager, iar joi s-au afişat rezultatele în urma verificării dosarelor. S-au depus trei dosare, acestea fiind admise de către comisia de concurs. Şi-au depus dosarele Liliana Coldea, fost manager al unităţii medicale până anul trecut, dar şi Neagu Cristina Floricica şi Bozga Daniela. Liliana Coldea a fost manager al Spitalulşui Judeţean Sibiu până în 18 noiembrie 2020. Ea a demisionat din funcţie, la cererea Ralucăi Turcan, care la vremea respectivă era vicepremier. Din cauza ratei mare de infectare la care s-a ajuns atunci în oraş, vicepremierul şi şeful DSU, Raed Arafat, au făcut o vizită la Sibiu şi au decis impunerea carantinei. Prefectura Sibiu, DSP, dar şi Spitalul Judeţean au fost acuzate că nu au luat la timp măsuri pentru limitarea pandemiei şi pregătirea unităţilor medicale. DSP şi Spitalul Judeţean Sibiu au fost preluate de conducere militară, iar subprefectul a fost demis. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].