Incident grav la meciul de fotbal dintre Unirea Slobozia și Hermannstadt. Fotbalistul Laurențiu Vlăsceanu a fost scos de pe teren cu ambulanța, după o accidentare ce a avut loc în ultimele minute ale primei reprize a meciului. 

Incidentul s-a petrecut în minutul 45+1 al primei reprize a meciului, atunci când sportivul în vârstă de 19 ani Laurențiu Vlăsceanu și Tiberiu Căpușă s-au lovit cap în cap într-un duel pentru minge.

Amândoi jucătorii au rămas la pământ în urma impactului, iar arbitrul a solicitat intervenția ambulanței. Medicii celor două echipe au fost primii care au ajuns la jucători pentru a le acorda îngrijirile necesare.

Paramedicii i-au pus un guler cervical lui Vlăsceanu pentru a-l stabiliza și l-au scos de pe teren în minutul 45+6.

În locul lui Vlăsceanu a intrat Andrei Dorobanțu, iar partida s-a reluat.

Din informațiile existente, fotbalistul este acum în afara oricărui pericol, fiind conștient. Acesta urmează să facă un CT.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here