După legalizarea avortului, Franța este pe cale să adopte o lege la fel de controversată. Este vorba de „un ajutor pentru a muri”, aplicate în „condiții stricte”.
Pacienţii majori, “capabili de un discernământ deplin şi complet”, loviţi de o “maladie incurabilă” cu “prognostic vital angajat pe termen scurt şi mediu” şi care au suferinţe “refractare” (care nu pot fi atenuate) vor putea “cere să poată fi ajutaţi să moară”, a spus şeful statului francez pentru publicaţiile La Croix şi Liberation.Minorii şi pacienţii care suferă de boli psihiatrice sau neuro-degenerative care le alterează discernământul, precum Alzheimer, vor fi excluşi de la această posibilitate.În cazul unui aviz favorabil din partea unei echipe medicale, persoanei îi va fi prescrisă o substanţă letală, pe care aceasta va putea să şi-o administreze singură sau cu ajutorul unei terţe persoane dacă ea “nu este în măsură să reuşească fizic acest lucru”.Chiar dacă această acţiune poate părea o formă de sinucidere asistată, preşedintele francez a declarat că el doreşte evitarea acestui termen sau a celui de eutanasie, dezbaterea asupra acestui subiect fiind una aprinsă în Franţa.Legea actuală, supranumită Claeys-Leonetti, a cărei cea mai recentă revizuire datează din 2016, permite o “sedare profundă şi continuă” pentru bolnavii cu prognostic vital angajat pe termen scurt şi cu suferinţe ce nu pot fi atentuate, însă nu autorizează nici sinuciderea asistată, nici eutanasia.Preşedintele francez a anunţat de asemenea o întărire a îngrijirilor paliative. În termen de zece ani, “vom investi cu un miliard de euro mai mult în aceasta”, peste cele 1,6 miliarde dedicate în prezent îngrijirilor, a precizat el.Schimbarea legii din 2016 asupra sfârşitului vieţii era o promisiune de campanie a lui Emmanuel Macron, însă, după ce a creat o “convenţie cetăţenească” asupra acestui subiect, preşedintele a amânat de mai multe ori luarea unei decizii.Şeful statului francez, care preconizează de mai multă vreme să modifice legislaţia franceză asupra acestui subiect sensibil, spune că şi-a scris personal propriile “directive anticipate” asupra îngrijirilor pe care doreşte, sau nu, să le primească la sfârşitul vieţii.În mai multe state ale Europei, legislaţia autorizează eutanasia şi/sau sinuciderea asistată. Belgia este, alături de Olanda, una dintre primele ţări europene care au autorizat eutanasia, în urmă cu 20 de ani.În Spania, o lege ce legalizează ajutorul pentru încheierea vieţii, intrată în vigoare în iunie 2021, permite eutanasia şi sinuciderea medicală asistată, în timp ce în Elveţia există diferite forme de asistare a decesului.