Frații Tate își vor bolizii de lux înapoi! După ce polițiștii le-au confiscat mașinile de milioane de euro și o parte din avere, britanicii pregătesc o strategie prin care să le recupereze. Miza este mare, iar jocul este atent pus la punct de avocații milionarilor care ar putea ajunge din nou în spatele gratiilor.  

Este vorba despre o strategie pe care armata de avocați a fraților Tate trebuie să o pună foarte bine la punct. Și asta pentru că procurorii DIICOT nu se dau bătuți. Au cerut în fața instanței ca cei doi britanici să fie plasați sub măsura arestului preventiv pentru 30 de zile pentru că au suspiciuni că prezintă un pericol pentru societate.

Concret, aceștia ar putea racola din nou femei pe care să le oblige să producă materiale pornografice pentru ei cum au făcut și în cazul a 34 de fete pe urma cărora s-au îmbogățit cu aproape 3 milioane de dolari. De asemenea, frații milionari au pus deja și o contestație asupra sechestrului pe cei 14 bolizi de lux și urmează să ajungă în această săptămână în fața instanței.

Se vor judeca măsurile preventive luate de către magistrați în ceea ce îi privește pe cei doi pentru că în prezent Andrew Tate se află în arest la domiciliu și vrea o măsură mai blândă, iar fratele lui, Tristan Tate, se află sub măsura controlului judiciar.

Cei doi frați, alături de alți complici, sunt acuzați de mai multe fapte, printre care și act sexual cu minori, grup infracțional organizat, spălare de bani sau influențarea declarațiilor.

Frații Tate, sub măsuri judiciare diferite: Andrew, arestat la domiciliu, Tristan, sub control judiciar 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here