Instanța a dispus măsuri judiciare diferite pentru frații Andrew și Tristan Tate, în contextul investigațiilor de care sunt vizați. Andrew este arestat la domiciliu, iar Tristan se află sub control judiciar. Frații Andrew și Tristan Tate au fost reținuți, miercuri seara, pentru 24 de ore, fiind acuzați de mai multe fapte, printre care și act sexual cu minori, grup infracțional organizat, spălare de bani sau influențarea declarațiilor. 

Astfel, pentru Andrew Tate (T.III E.A.), instanța a hotărât să respingă propunerea de arestare preventivă și a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Această măsură a intrat în vigoare începând cu data de 22 august 2024 și va continua până pe 20 septembrie 2024, inclusiv. Pe durata arestului la domiciliu, Andrew Tate va fi obligat să rămână în locuința sa și să respecte condițiile impuse de instanță.

În același dosar, pentru Tristan Tate (T.T.) și un alt inculpat, N.G.-M., instanța a dispus măsura controlului judiciar. Această măsură va fi aplicată pe o durată de 60 de zile, de la 22 august 2024 până la 20 octombrie 2024, inclusiv. Pe perioada controlului judiciar, Tristan Tate și celălalt inculpat vor trebui să respecte o serie de obligații, cum ar fi prezentarea periodică la secția de poliție și interdicția de a părăsi țara fără acordul autorităților.

Fata de inculpata R.A.L. (fosta polițistă Luana) nu s-a dispus nicio măsură preventivă.

Într-o declarație făcută presei înainte de reținere, Tristan Tate a spus: „Fac orice ca să mă ducă la închisoare. Nu mă judecă, nu mă duc în fața unui judecător, doar mă închid”.

Pe de altă parte, Andrew Tate a denunțat ceea ce el consideră a fi o conspirație împotriva lor: „Trăim într-un imperiu al minciunii și am mai explicat asta și până acum. Scopul lor e să îi pedepsească pe cei care spun adevărul, pentru că noi nu suntem aliații lor. Noi suntem lumina care împiedică imperiul lor de minciuni să cucerească noi teritorii”.

Frații Tate, audiați după noi acuzații grave! Andrew: „Trăim într-un imperiu al minciunii” 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here