Furtul a patru comori româneşti din aur de la Muzeul Drents ar putea costa statul olandez 5,8 milioane de euro, în cazul în care artefactele nu sunt recuperate, a anunțat presa locală. Ministerul olandez al Educaţiei, Culturii şi Ştiinţei a confirmat informaţia. 

Muzeul Drents din Assen a asigurat Coiful de aur şi cele trei brăţări împrumutate din România pentru 5,8 milioane de euro, în condițiile în care întreaga colecţie de 673 de obiecte a fost asigurată pentru peste 30 de milioane de euro, potrivit news.ro, care citează presa locală.

Guvernul olandez a garantat puţin peste 9 milioane de euro din această sumă. Aceasta înseamnă că, în caz de furt, pierdere sau deteriorare, guvernul este parţial responsabil şi trebuie să plătească daunele. Doar în cazul în care valoarea pagubelor este mai mare decât cea garantată de guvern va intra în joc asigurarea muzeului.

Dacă tezaurele româneşti sunt recuperate deteriorate, guvernul va plăti şi aceste costuri.

Erori uriașe au dus la furtul tezaurului marilor REGI DACI. Raport devastator al corpului de control al premierului – DOCUMENT

Asumarea de către guvern a unei părţi în caz de deteriorare sau furt înseamnă că muzeele trebuie să plătească mai puţin pentru asigurare, ceea ce le permite să organizeze expoziţii la preţuri mai accesibile. În cazul Muzeului Drents, acesta a economisit între 25 şi 30%  din primele pentru această expoziţie, potrivit radiodifuzorului.

Potrivit RTV Drenthe, ar fi prima dată când guvernul va trebui să plătească daune atât de mari de când a început să îşi asume astfel de riscuri în 1989. Până în prezent, Ţările de Jos au plătit un total de 8.000 de euro daune pentru operele de artă. Anul trecut, guvernul a garantat aproape 469 de milioane de euro în opere de artă împrumutate către 13 muzee.

Renumit detectiv olandez de artă, despre exponatele furate de la Muzeul din Drents: “Există o şansă ca ele să nu mai existe”

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here