Prăpăd în toată țara, după furtuna violentă de noaptea trecută. Străzi inundate, copaci smulși din rădăcini și doborâți peste mașini, avioane deviate, si un zbor cu răniți, după turbulențe, din cauza vantului puternic ce a suflat cu peste 90 de kilometri pe oră. După ce a plouat torențial, grindina care a căzut în cantități mari s-a așezat în strat gros pe șosele, iar mașinile nu au mai putut circula.
În timpul furtunii puternice care a lovit Capitala, noaptea trecută, oamenii au fost avertizati cu mesaje Ro-Alert să nu părăseasca locuintele și să-și ia masuri sporite de protectie din cauza vremii extreme. Circulația a fost oprită pe mai multe străzi din cauza puhoaielor de apă. Si Centrul vechi a fost complet inundat.
Meteorolog ANM: Fenomenele de instabilitate atmosferică vor continua, însă nu la intensitatea de ieri
“Vor mai fi manifestari de instabilitate atmosferică, dar nu vor fi similare cu cele de ieri după amiază. Astăzi sunt așteptate ploi de scurtă durată. În orele următoare, va ploua și în Capitală, însă slab. Ne mai așteptăm, însă, la vijelii și căderi de grindină.
Cu toate acestea, nu vom mai avea parte de fenomene de instabilitate atmosferică comparabile cu cele de ieri.
Weekendul aduce o vreme stabilă, cu ploi izolate, slabe, în nordul și centrul țării. În weekend și la începutul săptămânii viitoare, ne bucurăm de o vreme stabilă. Din punct de vedere termic, temperaturile vor fi mai coborâte decât cele care ar trebui să se înregistreze. Astăzi, vom avea maxime de 24-25 de grade Celsius, se încălzește ușor, sâmbătă și duminică maximele vor atinge 31-32 de grade”, a declarat, într-o intervenție la Realitatea PLUS, meteorologul ANM Oana Catrina.
Aproape 400 de intervenții ISU în Capitală și Ilfov
ISU B-IF a centralizat efectele furtunii – iată situația de la ora 05:00:
Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor portocaliu și roșu, începând cu ora 22:00 până în această dimineață, ora 05:00, pompierii ISU B-IF au gestionat 397 de intervenții (331 în București și 66 în județul Ilfov).
Acestea au constat în:- 327 de inundații- 60 de copaci căzuți- 7 stâlpi de electricitate- și 3 acoperișuri luate de vânt
Au fost afectate în total:- 107 străzi- 208 locuințe, gospodării și subsoluri- și 71 de autoturisme
Se acționează în continuare pentru rezolvarea situațiilor semnalate.
Potop în toată țara: avion surprins de furtună – 3 stewardese au fost rănite din cauza turbulențelor
Un avion care venea de la Hamburg la București a fost surprins de furtuna puternică deasupra Craiovei și a trecut prin turbulențe grave, care au dus la rănirea a trei stewardese. Până la urmă, avionul a aterizat în siguranță pe aeroportul Henri Coandă, iar cele trei stewardese au fost preluate de ambulanțe și duse la spitale din București, pentru a primi îngrijiri.
Momentul în care tavanul unui mall din Cluj se prăbușește, sub greutatea apei. centrul comercial, indundat
Și în mai multe județe din țară ploile și furtunile au făcut prăpăd. Mai mulți oameni au filmat momentul în care tavanul unui centru comercial din Cluj se prăbușește și tot complexul se inundă imediat.