Imagini apocaliptice surprinse în Constanța. Tot județul a fost sub incidența unui cod roșu de ploi torențiale, mai mulți copaci au fost doborâți de vânt, iar mai multe bulevarde și străzi importante au fost inundate. 

Între timp, în zonele de munte de la noi din țară a continuat să ningă abundent, iar în unele regiuni, temperaturile au scăzut la minus două grade Celsius. 

În unele locuri, cantitatea de precipitații a depășit 35 litri pe metrul pătrat, iar locuitorii au fost avertizați de vremea rea prin mesaje Ro Alert.

Nivelul apei de pe străzi aproape a paralizat transportul în comun. Așa cum putem observa din imaginile surprinse la fața locului, sistemul de canalizare nu a făcut față, iar mașinile abia au mai putut înainta. 

În unele locuri, cantitatea de precipitații a depășit 35 litri pe metrul pătrat, iar locuitorii au fost avertizați de vremea rea prin mesaje Ro Alert. Nivelul apei de pe străzi aproape a paralizat transportul în comun la orele de vârf. Canalizările nu a făcut față, iar mașinile abia au mai putut înainta.

Pompierii au fost chemați să intervină după ce mai mulți copaci au fost smulși de vânt și doborâți pe șosea.

În zonele de munte ninge abundent de câteva zile. Pe unele drumuri, spre Bâlea Lac și în masivul Postăvarul drumarii au intervenit cu utilajele de deszăpezire după ce stratul de omăt depus pe șosele a îngreunat circulația. Cei mai mulți șoferi aveau cauciucuri de vară. Temperaturile au fost de -2 grade Celsius. 

Prognoza meteo pe octombrie: temperaturi nefirești, schimbări radicale ale vremii. Când se opresc ploile? 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here