Meteorologii au vești proaste pentru minivacanța de Sfânta Maria. Nu doar că temperaturile vor rămâne caniculare, în aproape toată țara, dar pe parcursul serii revin furtunile puternice și vijeliile. Prognoza meteo pentru miercuri și joi, 15 august în țară

Canicula și disconfortul termic accentuat vor persista în Banat, Crișana, Oltenia și local în Transilvania și Muntenia unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar în restul țării vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod obișnuit la această dată, cu disconfort termic în creștere. Temperaturile maxime se vor situa între 27…28 de grade pe litoral și 38…39 de grade în Banat, sudul Crișanei, sudul și sud-vestul Olteniei, precum și în sud-vestul Munteniei.

Ziua cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și seara în vest, nord-vest și centru, unde pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice în zona montană și submontană, mai ales în Carpații Occidentali și Meridionali și cu totul izolat în rest. Punctiform vor fi posibile cantități de apă mai însemnate și grindină.

Noaptea cerul va deveni mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sud-vest și sud-est, dar și de scurtă durată asociate ploilor. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 11 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 26 de grade în Dealurile de Vest, local caracterizând o noapte tropicală.

Ziua cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și seara în vest, nord-vest și centru, unde pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice în zona montană și submontană, mai ales în Carpații Occidentali și Meridionali și cu totul izolat în rest. Punctiform vor fi posibile cantități de apă mai însemnate și grindină.

Noaptea cerul va deveni mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sud-vest și sud-est, dar și de scurtă durată asociate ploilor. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 11 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 26 de grade în Dealurile de Vest, local caracterizând o noapte tropicală.

Prognoza meteo pentru joi și vineri, 16 august a.c., în țară

Canicula și disconfortul termic accentuat se vor menține în Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia și local în Transilvania unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar în restul țării vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, cu disconfort termic în creștere. Temperaturile maxime se vor situa între 28…29 de grade pe litoral și 38…39 de grade în Banat, sudul Crișanei, sudul și sud-vestul Olteniei, precum și în sud- vestul Munteniei.

Cerul va fi mai mult senin dimineața și noaptea, însă în a doua parte a zilei vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului local în zonele montane și submontane și pe arii restrânse în jumătatea de vest a teritoriului; ploile vor avea și caracter torențial, izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate și vor fi condiții de grindină. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 11 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 26 de grade în Dealurile de Vest, local caracterizând o noapte tropicală.

Prognoza meteo pentru vineri și sâmbătă, 17 august a.c., în țară

Vremea va fi călduroasă, caniculară în orele amiezii în zonele de câmpie și în cea mai mare parte a zonelor de deal, iar disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 29 și 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice și sud-vestice, iar cele minime între 11…12 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 24…26 de grade în Dealurile de Vest.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara, când vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, local în zonele montane și submontane și pe arii restrânse în nord-estul, centrul și sud-vestul teritoriului. Ploile vor avea și caracter torențial, izolat cantitățile de apă vor fi însemnate și vor fi condiții de grindină și vijelii.

Prognoza meteo pentru sâmbătă și duminică, 18 august a.c., în țară

Vremea se va menține călduroasă, caniculară în orele amiezii în zonele de câmpie și în cea mai mare parte a zonelor de deal, iar disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 38 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice și sud-vestice, iar cele minime între 11…12 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 24…25 de grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara, când vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, local în zonele montane și pe arii restrânse în vestul, centrul și nordul teritoriului.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here