Filozoful Gabriel Liiceanu este dezamăgit total de președintele Klaus Iohannis. Acesta susține că s-a simțit mințit cu programul ”România educată” de care, potrivit spuselor lui Liiceanu, Iohannis nu s-a ocupat deloc. ”Dezamăgire totală, aroganță, dezinteres, sfidare”, sunt cuvintele dure pe care le folosește filozoful când vorbește de șeful statului.  

Gabriel Liiceanu dezvăluie că Iohannis a reușit să îl facă să creadă în promisiunile pe care le făcea în ceea ce privește educația. Înainte ca președintele Iohannis să își încheie mandatul, filozoful se arată revoltat de tot ce au însemnat 10 ani cu Iohannis la Cotroceni. În opinia lui Liiceanu, Klaus Iohannis nu a făcut nimic ci doar a aruncat cu promisiuni deșarte pentru a câștiga simpatia românilor. De asemenea, Gabriel Liiceanu a dezvăluit că își dorește ca viitorul președinte să fie opusul lui Klaus Iohannis, mai exact, să fie implicat și alături de români cu fapte și nu cu vorbe. 

Ce lasă Iohannis românilor după zece ani de mandat? Vile de protocol cu terenuri de golf uriașe – VIDEO

”În clipa în care zici ”Sunt preşedintele unei ţări”, înseamnă că vrei să te dedici acelei ţări. Dacă faci inventarul dedicaţiilor lui Klaus Iohannis, nu găseşti decât o promisiune mincinoasă – ”România Educată”. Nu se pune problema că era să ne păcălească pe intelectuali cu ea. Ne-a păcălit! În clipa în care vii şi, din prima, spui ”Proiectul meu fundamental este România educată”, reverberaţiile pe care le creezi în fiinţa mea sunt enorme. Pentru că asta e cheia întregii specii umane, nu numai a României. Specia umană ar arăta altfel dacă ar fi educată toată. În clipa în care spui România educată, spui exact asta. Că fiecare om din România poate să devină o piatră solidă, o cărămidă de bună calitate în edificiul numit România. N-a urmat nimic! Nimic! Asta este foarte grav! Asta a fost trecutul! Dezamăgire totală, aroganţă, dezinteres, sfidare, iar viitorul preşedinte trebuie să arate invers!” a declarat Gabriel Liiceanu, potrivit Realitatea Plus.

Dan Bittman, atac la Iohannis: „Nu e război. Trebuia să plece de mult de la Cotroceni”

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here