Comisarii de mediu au efectuat, anul trecut, 47.566 de inspecții în domeniul controlului poluării și în cel al biodiversității, biosecurității și ariilor naturale protejate, în creștere cu 7,05% față de 2023, iar amenzile aplicate s-au ridicat la valoarea de 129,074 milioane de lei, reiese din raportul de activitate al Gărzii Naționale de Mediu (GNM), publicat marți. 

„Anul 2024 a marcat un record pentru Garda Naţională de Mediu, în condițiile în care am avut aproape 50.000 de controale într-un an. Valoarea sancţiunilor a fost pe măsură, însumând contravaloarea a aproximativ 36 milioane de euro. Cred, însă, că mai importantă decât aceste cifre, a fost identificarea, în teren, a vulnerabilităților legislației de mediu și propunerea îmbunătățirii ei. Cifrele impresionante ale Gărzii Naţionale de Mediu arată eforturile depuse de instituție, dar și volumul de probleme de mediu cu care România încă se confruntă.

Printr-o combinație de măsuri preventive, acțiuni de control eficiente și promovarea unei culturi a responsabilității, GNM contribuie semnificativ la menținerea unui mediu sănătos pentru generațiile actuale și viitoare. Protecția mediului reprezintă un domeniu în continuă mișcare, cu exigențe care cresc și cu provocări care apar la tot pasul și doar printr-un raport echilibrat între control și politici care să încurajeze alternativele verzi ne putem apropia, ca țară, de obiectivele asumate la nivel național, european și mondial.

Instituția rămâne dedicată misiunii sale, reafirmându-și angajamentul de a proteja patrimoniul natural al României și de a asigura o dezvoltare sustenabilă”, a transmis Comisarul General Andrei Corlan.

Garda Națională de Mediu a prezentat raportul de activitate pentru anul 2024

Potrivit datelor centralizate, pe parcursul anului trecut, în 361 de cazuri a fost dispusă sistarea activității, fiind emise și 58 de dispoziții pentru desființarea lucrărilor. De asemenea, au fost întocmite 48 de propuneri de suspendare a acordurilor/autorizațiilor de mediu, precum și 210 sesizări penale formulate către organele în drept.

În domeniul managementului deșeurilor, GNM, în colaborare cu lucrători ai Poliției și Jandarmeriei Române, au desfășurat 97 de controale inopinate în scopul verificării activităților de colectare și valorificare a deșeurilor feroase și neferoase de către persoanele fizice și juridice, în mai multe județe ale țării: Vrancea, Ialomița, Suceava,Teleorman, Dâmbovița, Călărași, Sibiu, Prahova, Giurgiu, Mehedinți, Buzău.

Rezultatele acestor controale au fost: 68 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3,165 milioane de lei, nouă suspendări de activitate a agenților economici, 12 sesizări penale înaintate către organele abilitate, pentru investigarea unor cazuri complexe și grave. În timpul verificărilor, au fost confiscate 400 de tone de deșeuri valorificabile, o instalație artizanală de topire metale și două utilaje (un buldoexcavator și un autovehicul captractor plus semiremorcă).

În ceea ce privește acțiunile de inspecție și control la punctele de trecere a frontierei, după operaționalizarea RO-AFM și alocarea unor echipe de comisari pentru controale tehnice sistematice în punctele de trecere ale frontierei, au fost efectuate, până la data de 17 decembrie a anului trecut, 40.110 de acțiuni de verificare, prin care Garda a respins intrarea pe teritoriul României a unei cantități de aproximativ 23.000 tone de deșeuri, cantitate care a fost returnată pe teritoriul statelor de proveniență.

De asemenea, GNM, în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a organizat 3.647 de controale la nivel național, ce au vizat implementarea și funcționarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR). În urma acestor controale, au fost aplicate 535 de sancțiuni contravenționale, dintre care 318 de avertismente și 217 amenzi, în valoare de 2,768 milioane de lei.

Conform raportului citat, în domeniul calității aerului, echipe de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Municipiului București și Comisariatul Județean Ilfov au efectuat, anul trecut, 18 controale la instalații industriale cu impact major asupra aerului înconjurător (toate CET-urile de pe raza Capitalei), șase inspecții la instalații de producere a betonului, precum și 61 de controale la marile șantierele de construcții din București.

Pentru neconformitățile constatate în urma verificărilor, au fost aplicate 55 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 888.300 lei.

În plus, pentru nerealizarea măsurilor privind calitatea aerului stabilite de către instituție, Primăria Municipiului București a fost sancționată contravențional, în anul anterior, cu două amenzi în cuantum de 200.000 lei.

Pe domeniul conservării biodiversității, au fost verificate peste 1.300 de vehicule și zeci de ambarcațiuni, au fost confiscate peste 350 de vintire, 23 km de setci și 500 kg de pește, au fost întocmite mai multe dosare penale pentru deținerea ilegală de sturioni și au fost eliberate în mediul natural exemplare de sturion, pește subdimensionat și broaște țestoase.

Acțiunile Gărzii Naționale de Mediu au avut ca rezultat o reducere semnificativă a activităților de braconaj piscicol în zona Deltei Dunării și a Mării Negre, contribuind la protejarea biodiversității și a ecosistemelor fragile din aceste zone, se precizează în documentul citat.

“Aderarea României la Spațiul Schengen, deși reprezintă un pas semnificativ în integrarea europeană, generează un risc major pentru protecția mediului. Eliminarea controlului la frontierele interne va facilita circulația liberă a bunurilor, inclusiv a deșeurilor, creând astfel un potențial mediu propice pentru traficul ilegal de deșeuri. În acest context, capacitatea României de a gestiona și valorifica în mod corespunzător deșeurile devine un factor crucial. Tocmai de aceea, standardele și infrastructura de reciclare aflate pe o tendință de dezvoltare, previn creșterea semnificativă a depozitării ilegale a deșeurilor care ar avea implicații grave asupra mediului. Pentru a preveni aceste scenarii, Garda Națională de Mediu își consolidează substanțial rolul și capacitățile, prin implementarea unui Plan de Acțiuni Imediate pentru combaterea traficului ilegal de deșeuri, prin măsuri operative, legislative și de cooperare interinstituțională, adaptate cerințelor specifice aderării României la spațiul Schengen, fiind necesara elaborare unui Plan strategic cu un minim de obiective”, se arată documentul GNM.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here