Generalul în rezervă Nicolae Ciucă, fost Șef al Statului Major al Armatei din 2015 până în 2019, și fost ministru al Apărării, explică harta noilor amenințări nucleare rusești, pe care Vladimir Putin a pus și Bucureștiul. Liderul PNL consideră că nu avem motive de teamă, demontând falsele teze de la Kremlin.
“Televiziunea rusă de stat – o sursă tradițională de propagandă de război – a prezentat o hartă alarmantă. Aceasta susținea că, după anunțarea desfășurării armelor nucleare ale NATO în Europa, Rusia își va plasa o parte din arsenalul nuclear în regiunea Kaliningrad, de unde ar putea ataca majoritatea capitalelor statelor membre NATO. Iar una dintre țintele teoretice de pe acea hartă era Bucureștiul”, precizează Ciucă. Acesta înlătură orice urmă de îndoială că toată propaganda Kremlinului este una pur politică, iar amenințările sunt aceleași, doar modul de prezentare se schimbă. Fostul comandant al misiunilor din Afganistan și Irak spune că amenințarea cu folosirea armelor nucleare există de ani buni și explică modul în care trebuie privită acum, în contextul în care Rusia vorbește din nou despre România ca despre o țintă: “Filtrăm mesajele politice al căror scop este doar intimidarea și ne oprim asupra amenințărilor reale; pornim de la faptul că, cel mai probabil, Rusia are deja focoase nucleare în regiunea Kaliningrad și/sau în bazinul Mării Negre, iar acum doar încearcă să oficializeze această informație; chiar dacă statul rus ar avea capacitatea de a ne lovi, probabilitatea ca acest lucru să se întâmple este extrem de scăzută; adevăratul motiv pentru care Rusia scoate din nou pe masă cartea nucleară este unul pur politic, de aceea este necesar să ne păstrăm calmul, să evităm acțiunile pripite, fără a subestima pe nimeni cu nimic, dar să fim întotdeauna gata de acțiune.”
Acesta insistă pe faptul că principala țintă a amenințărilor rusești este unitatea Occidentului, adică: parteneriatele, încrederea și relațiile dintre aliați. Iar cea mai bună apărare, în opinia sa, este să le întărim pe acestea – aliații să comunice și să ne ajute reciproc, să construiască mai multă încredere în interiorul Alianței.
“Vladimir Putin știe că nu este un adversar pe măsura Occidentului. De aceea, singura sa strategie este divizarea Occidentului și ruperea unității statelor vestice. Aceste amenințări hibride nu sunt noi, existând de zeci de ani; ele evoluează în pas cu tehnologia, însă, la bază, doar își schimbă forma și aspectul. Substanța rămâne aceeași – o autocrație imperialistă care încearcă să câștige în mod ilegal teritorii prin atacarea unui vecin”, spune liderul liberal.
Dacă Uniunea Europeană și NATO vor continua să sprijine militar și economic Ucraina, deschizându-și în același timp porțile pentru o viitoare aderare, atunci Rusia va avea foarte puține mijloace pentru a le opri, adaugă Ciucă. Și punctează, ca de fiecare dată, că NATO este cea mai puternică alianță defensivă militară din lume, iar Uniunea Europeană este una dintre cele mai puternice economii mondiale. Atunci când sunt unite și vorbesc clar, ele comunică pe singurul canal pe care Rusia înțelege mesaje – exercitarea puterii.
“Mulțumită apartenenței noastre la NATO, avem siguranța că suntem sub umbrela nucleară și că, împreună cu aliații, ne vom putea proteja granițele și spațiul aerian. Cu mintea la rece și cunoscând bine situația, putem asigura securitatea României și siguranța cetățenilor”, își întărește Nicolae Ciucă explicațiile despre ultima strategie rusă, amenințarea nucleară.
Ora 21:00 – Ministrul Pensiilor vine în studioul Realitatea Plus. Anunț exclusiv pentru pensionari