Gicu Iorga, un personaj controversat, proaspăt șef al biroului vamal Giurgiu și deținătorul unui nou mandat în Consiliul de Administrație al Electrica, a mai primit o funcție importantă. Consiliul de Administratie al Electrica l-a ales joi în funcția de președinte al Comitetului de Strategie și Guvernanță Corporativă. Gicu Iorga este un apropiat al lui Toma Petcu (fost ALDE, actual PNL), ministru al energiei în perioada guvernărilor PSD. La sfârșitul lui aprilie a primit al doilea mandat, pe patru ani, de membru în Consiliul de Administrație. Partea cea mai interesantă este că în urmă cu doi ani, PNL îl critica foarte dur pe Gicu Iorga, iar acum îl sprijină pentru un nou mandat care presupune muncă puțină și bani mulți. Gicu Iorga este și proaspăt șef al biroului vamal Giurgiu.Numele lui Gicu Iorga a apărut în moțiunea simplă depusă de PNL în aprilie 2019 împotriva ministrului energiei de atunci, Anton Anton (ALDE). „Nea Gicu Jupânu’ Iorga, șeful clubului de table din Giurgiu și mâna dreaptă a domnului deputat ALDE Toma Petcu, va încasa 10.000 de euro în fiecare lună pentru două ore lucrate la Electrica. Și dacă cineva va îndrăzni să-l dea afară, compania îi va plăti sute de mii de euro despăgubiri! Este strigător la cer! Chiar nu vă e rușine?”, scria în acea moțiune.În plus, Gicu Iorga s-ar afla și în incompatibilitate, deoarece ca șef de birou vamal este funcționar public. Potrivit Legii 161/2003, calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, dupa cum urmează:a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice;b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică, în condiţiile legii, pe durata numirii sale;c) în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată;d) in calitate de membru al unui grup de interes economic.De ce prezintă atât de mare interes aceste funcții de administratori ai Electrica? Este muncă puțină răsplătită cu mulți bani, apoi sunt și interesele legate de compania în sine. Indemnizația lunară este de circa 5.000 de euro pentru un membru al CA, în condițiile în care se întrunesc în ședință cam o dată pe lună. De asemenea, ca membru în Consiliul de Administrație ar putea avea mai multă influență în cadrul acestei companii bogate, plină de sinecuri.Alte decizii ale Consiliul de Administrație al ElectricaIulian Cristian Bosoanca (apropiat al actualului ministru al energiei) a fost ales Președinte al Consiliului de Administratie incepand cu data de 6 mai 2021 si pana la data de 31 decembrie 2021. Comitetul de Audit si Risc: • Radu Mircea Florescu – Presedinte; • Dragos-Valentin Neacsu – membru;• Iulian Cristian Bosoanca – membru.Comitetul de Nominalizare si Remunerare: • Adrian-Florin Lotrean – Presedinte; • Radu Mircea Florescu– membru;• Ion Cosmin Petrescu – membru. Comitetului de Strategie si Guvernanta Corporativa: • Gicu Iorga – Presedinte; • George Cristodorescu – membru;• Adrian-Florin Lotrean – membruPentru mai multe amănunte, citeșe șiPersonaj controversat la conducerea Electrica / Gicu Iorga, șef de birou vamal, primește un nou mandat, pe bani mulți, deși în urmă cu doi ani era contestat de PNL