Cel mai nou și mai reparat pod din România, cel de la Brăila, peste Dunăre, intră, din nou, în reparații capitale. Asfaltul s-a tasat foarte mult și s-a vălurit.
Constructorul face din nou reparații pe podul peste Dunăre de la Brăila. Acestea se desfășoară joi. Traficul rutier este afectat.
Lucrările au început dimineața și vor ține până la ora 19.00. Asta după ce porțiuni din rampa de acces spre Podul peste Dunăre s-au tasat. Pe malul din Brăila au apărut mai multe denivelări.
„DN 2S, tronson kilometric 4+500 – 5+100 metri, pe Podul Brăila, județul Brăila, vor avea loc lucrări de frezare și așternere de îmbrăcăminte bituminoasă, astăzi, între orele 07:00 – 19:00. Circulația rutieră va fi restricționată pe banda nr. 1 a sensului de mers Tulcea – Brăila, desfășurându-se pe cea de-a doua, cu semnalizare prin balize direcționale, cu restricție de viteză de 30 km/oră”, a anunțat, joi, Centrul Infotrafic.
Obiectivul de la Brăila este cel mai mare pod suspendat din România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul peste Dunăre înainte de vărsarea fluviului în Marea Neagră. Podul a fost inaugurat în iulie 2023, însă la puțin timp după ceremonie au apărut primele probleme. La finalul lunii august 2023, un bărbat a filmat momentul în care deșuruba cu mâna numeroase șuruburi ale componentelor podului. De asemenea, au apărut denivelări și a fost nevoie de reparații.