Grindeanu: Domnul Ghinea este, de fapt, prototipul unui mod de a face politică, prototipul useristului care ştie doar să dărâme, nu să construiască / Domnule Ghinea ieşiţi din bula în care trăiţi, păşiţi în viaţa reală

Deputatul social-democrat Sorin Grindeanu a afirmat, luni, la dezbaterea moţiunii împotriva ministrului Cirstian Ghinea că acesta este ”prototipul unui mod de a face politică, prototipul useristului care ştie doar să dărâme, nu să construiască”. “Această moţiune nu este doar despre Cristian Ghinea, ci despre dezastrul produs în privinţa PNRR. Domnul Ghinea este de fapt prototipul unui mod de a face politică,  prototipul USR-istului care ştie doar să dărâme, nu să construiasă. De când aţi apărut ca partid pe scena politică românească doar asta aţi făcut: aţi criticat, aţi blocat şi aţi distrus. Domnule Ghinea, ieşiţi din bula în care vă găsiţi, păşiţi în viaţa reală. Pe plan personal v-aţi transformat frustrările extremisului civic în active financiare şi afaceri profitabile. De ce nu procedaţi la fel şi cu România? De ce nu vreţi ca România să crească, ca nivelul de trai al romanilor să crească”, a declarat Grindeanu. El a menţionat că Ghinea este un maestru al demagogiei. “Pe Facebook sunteţi un maestru al demagogiei, un expert în bla bla-uri despre integritate, transparenţă. În realitate v-aţi descoperit rapid vocaţia de ong-ist ideologic pe bani mulţi, pe bani din ce în ce ce mai mulţi. Aţi ajuns unul din noii băieţi destepţi în ONG-uri abonate la tocat din fonduri eurpene pe tot felul de simpozioanre, care nu folosesc nimănui, doar dumneavoastră ca să încasaţi sume enorme”, a explicat Sorin Grindeanu. El a mai precizat că Ghinea este “Clotilde Armand cu barbă şi burtă, care a ajuns să facă criză şi pariuri publice pe miliardele europene”.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here