Lumea cu care mă întâlnesc sau care mă apelează mă întreabă diverse, mă roagă diverse, dar mulți dintre cei care mă roagă câte ceva, și nu prea le răspund sau le spun să-și vadă de treabă, sunt interesați ca ei sau copiii lor sau nepoții lor să lucreze la stat; este un lucru pe care eu nu îl încurajez, dar arată un fenomen care s-a instalat în România, după ce era la modă să lucrezi la privat, și s-a instalat acest fenomen pentru că munca la stat este puțină, nenormată, necontrolată, iar salariile sunt uriașe. Vedeți, culmea ironiei în această exprimare „munca la stat”, adică acolo unde se stă. (Transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM – Autor: Cozmin Gușă)
Vedeți, culmea ironiei în această exprimare „munca la stat”, adică acolo unde se stă. Din cauza acestor salarii extrem de mari, mult, mult prea mari pentru slaba performanță a mediului de muncă din instituțiile de stat, aceste salarii creează o concurență neloială cu mediul privat și noi, cei din mediul privat, nu putem să ținem pasul pentru că nu putem să facem atâta profit, pentru că nu avem această cifră de afaceri ca să plătim salariile uriașe de la stat.
Ați văzut că s-au dat stenograme publicității din care noi cu toții am înțeles cât de groasă este situația și cât de gravă, pentru că altfel nu ar fi dat publicității, pentru că acolo nu există stenograme, acolo s-a inventat un dialog care a fost prezentat public, agreat de către PNL și PSD, pentru ca să pregătească populația. Tot acolo am văzut încă o dată cât de incompetent este acel Adrian Câciu, aterizat în funcția de ministru direct din studiourile Realitatea TV; da, domnule Câciu, și-au făcut pomană unii dintre colegii de la Realitatea și te tot invitau pe acolo până au crezut unii că ești competent. Tu nu ești competent deloc, mai ales că acest Adrian Câciu ne-a adus în postura, chiar într-o mai mare măsură decât Orban sau Cîțu, să ne îndatorăm la niște dobânzi exorbitante și să trăim pe datorie. Această țară trăiește pe datorie, așa este administrată această țară. Asta este marea performanță a lui Câciu și a guvernului Ciucă.
Am tot avut discuții cu economiști și am citit diverse treburi, nu neapărat în presă, să zicem că am avut acces și la niște date interne ale Guvernului, și situația este dramatică, prieteni. Ar fi dramatică și în condițiile în care americanii nu ne-ar fi obligat să ne înarmăm, dar ne obligă să ne înarmăm și atunci devine dramatică și îmi pare rău că v-aduc aminte de perioada lui Boc și a lui Băsescu, când situația nu era atât de gravă ca acum, dar și atunci s-au operat reduceri salariale și, din discuțiile pe care le-am avut, din ce-am citit, împreună cu raționamentele mele, am ajuns, grosso modo, sigur, fără să vă dau detalii tehnice, la concluzia că ar trebui să se opereze rapid o operațiune de concediere a o pătrime dintre salariații de la stat, iar restului să-i fie diminuate salariile cu cel puțin 25% ca să putem să căpătăm flotabilitate, în condițiile impuse de către NATO, de către americani, adică de a ne înarma, pentru că acest Klaus Iohannis a acceptat, fără să spună că noi nu suntem în stare și că nu avem de unde să le dăm zecile de miliarde și ei să ne dea armele peste 5, 10, 15 ani.
Voi vedeți că nimeni din politica românească, și mai ales acest Iohannis, nu se întreabă „dom’le, pentru ce mai e bun NATO?”. Nu ajunge să plătim niște taxe acolo și să fim apărați, să ne pregătim niște trupe și să avem acces la armament de la țările bogate din NATO, care oricum fac profit pe baza faptului că ei îl conduc, mă refer la Statele Unite în special. Nimeni nu întreabă așa ceva.
Am văzut și treburile cu reorganizarea administrativă. E valabilă, să nu mai fie atâtea județe, să nu mai fie atâta comune, să se reducă din salariații birocrației rurale dar și urbane. E valabilă, dar nu poate să fie decât parte dintr-un plan mai amplu de dezvoltare și reechilibrare bugetară, pentru că altfel va fi vai de capul nostru. Ascultați ce vă spun. Acest status-quo la care ne împing toți politicienii, „Nu!”, zic ei, „Nu ne atingem de salariile la stat, nu! Nu concediem pe nimeni de la stat”. Ba s-o faceți, că dacă nu, va fi vai și amar de capul nostru, al tuturor.
Lor le e frică, de bună seamă, că dacă vor lua aceste măsuri necesare nu vor mai fi votați. Fals! V-o spune un consultant politic cu multe victorii la activ. Ia încercați să luați aceste măsuri, informați-i pe români cât de gravă este situația economică a țării, cât de tare depindem astăzi de corporațiile multinaționale și spuneți-le că acest status-quo ne duce în șanț și o să vedeți că salariații din mediul privat, care sunt mulți, și pensionarii, care sunt și mai mulți, vrând să-și apere dreptul și posibilitatea de a-și lua pensia, vă vor vota, măi, politicienilor. Viitorul prim-ministru se numește Marcel Ciolacu. Ciolacule, te bagi la așa ceva?