România a negociat cu Comisia Europeană să primească bani, prin PNRR, pentru 24 de spitale regionale. Însă, Marcel Boloș este obligat să anunțe un nou eșec al actualului guvern. UE ne dă bani doar pentru 13 spitale.  

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a declarat marți, 1 aprilie 2025, că, în prezent, există discuții cu reprezentanții Comisiei Europene ca doar 13 spitale să fie realizate cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar alte șase dintre cele prevăzute să fie construite din împrumutul pe care țara noastră o să îl contracteze de la Banca Europeană de Investiții.

Boloș a fost întrebat, la Palatul Parlamentului, câte dintre spitalele care inițial se prevedea că vor fi realizate prin PNRR vor rămâne în acest proiect.

‘Inițial, când am pornit Planul Național de Redresare și Reziliență, am pornit la drum cu 24, după care la prima renegociere au rămas 19, iar acum discuțiile cu Comisia Europeană au fost ca toate acele spitale care au contractele de achiziție publică încheiate și munca în șantier începută să poată continua finanțarea din Planul Național de Redresare și Reziliență. Această negociere este în momentul de față în lucru cu reprezentanții Comisiei, urmează să fie definitivată în cursul acestei luni. Îngrijorarea pe care o are Comisia este că aceste proiecte de infrastructură spitalicească, care sunt complexe și cu un nivel ridicat de risc de implementare, nu vor fi finalizate până pe 31 august 2026’, a explicat Marcel Boloș.

Pentru celelalte spitale va trebui să ne împrumutăm

Potrivit acestuia, urmează să fie identificate soluții pentru ca aceste spitale să fie finalizate, fie prin transferul în Politica de coeziune, respectiv în Programul de sănătate, fie în împrumutul BEI, care este în procedură de contractare.

‘Niciunul dintre aceste spitale nu va rămâne în voia sorții, înțelegând importanța pe care o au. 13 sunt în discuție cu Comisia Europeană ca să fie păstrate la finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență. Diferența de șase, până la 19, cât ne-am angajat, analizăm posibilitatea de a fi transferate în Programul de sănătate sau în împrumutul BEI. Deci, în momentul de față, analizele și discuțiile pe care le avem sunt ca proiectele să aibă identificate surse de finanțare și să nu afectăm infrastructura de sănătate. (…) Aceste proiecte nu sunt proiecte care se fac de pe o zi pe alta. A construi un spital înseamnă ani de muncă, de pregătire a proiectului și de implementare (…) și cred că nimeni nu se aștepta ca un spital construit de la fundație să fie gata într-un an de zile’, a afirmat ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene.

Marcel Boloș a fost invitat, marți, la Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaților, pentru a prezenta stadiul negocierilor și al propunerilor de modificare a PNRR.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here