Ministrul Transporturilor anunță că guvernul caută să găsească investitori pentru transportatorul național aerian Tarom, care nu mai este pe profit de ani buni, compania fiind o adevărată gaură în bugetul României. 

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că Guvernul este interesat în acest moment să scoată Tarom din “zona nefericită” în care se află din punct de vedere economic şi caută investitori pentru acest lucru.

Premierul Ciolacu, vizită importantă în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiții în valoare de 15 miliarde de euro

Grindeanu a fost întrebat într-o conferinţă de presă la finalul vizitei în Qatar alături de premierul Marcel Ciolacu dacă în întâlnirile pe care le-a avut a discutat şi despre Tarom.

“Nu am discutat.(…) Pe noi ne interesează în acest moment să scoatem Tarom din această zonă nu prea fericită, ba chiar nefericită, economic vorbind, care la rândul ei are efecte în calitatea serviciilor pe care noi vrem să le îmbunătăţim în perioada următoare. Statul nu poate să vină cu un ajutor de stat, după cum bine ştiţi, fiindcă ceilalţi jucători din piaţă ar reclama imediat, conform legilor concurenţei, şi atunci trebuie să găseşti forme în a ieşi din acest cerc vicios”, a spus Grindeanu.

Avem nevoie de oameni care să investească în aeronave noi şi în servicii mai bune

“Şi căutăm acest lucru, nu am de ce să mă ascund şi sper să şi găsim. Probabil că pe finalul lunii aprilie se va primi acordul pentru ajutorul de la Comisia Europeană de care se vorbeşte de aproape trei ani de zile. Dar e un pas. Tarom are nevoie de mai mult pentru a se înscrie pe un trend ascendent”, a menţionat Grindeanu.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here