Guvernul pregătește noi deduceri fiscale! Potrivit unor surse de la vârful executivului, românii vor putea folosi o parte din impozitul pe venit pe care îl datorează statului pentru a deconta servicii din sănătate sau educație. Măsura vine însă în condițiile în care executivul discută deja despre noi măsuri fiscale care ar lua și mai mulți bani din salariile românilor pentru bugetul de stat.  

În ceea ce privește majorarea impozitării, există în prezent două variante, discutate inclusiv în ședința Coaliției, potrivit unei analize Realitatea Plus.Prima este cea a impozitării progresive, un subiect care a provocat și o dispută aprinsă, chiar în spațiul public, între social-democrați și liberali.Potrivit Realitatea Plus, s-ar fi analizat scenariul a 3 trepte de impozitare, cu un nivel maxim de 21%. Chiar și în varianta PNL de păstrare a cotei unice, aceasta ar putea să crească la 16%. Deci, în ambele variante, vorbim despre sume mai mari reținute de stat din veniturile românilor.În ceea ce privește scenariul vehiculat pe surse, privind introducerea unor noi deduceri fiscale, practic aceasta ar reduce efectul creșterii impozitării, deoarece un anumit procent din sumele plătite în plus către stat s-ar întoarce în favoarea contribuabilului prin decontarea unor servicii din sănătate si educație. Chiar și așa, experții estimează că efectul de ansamblu ar putea fi o creștere a poverii fiscale.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here