Circulația între staţiile Dristor 2 – Gara de Nord 1, linia 1, şi Republica – Eroilor 1, linia 1, se desfășoară alternativ, iar staţia de metrou Petrache Poenaru este închisă, în urma unei posibile tentative de suicid, a anunţat, luni dimineaţă, Metrorex. 

„Astăzi, 2 septembrie 2024, la ora 05:48, în staţia de metrou Petrache Poenaru, linia 2 a avut loc o posibilă tentativă de suicid. În urma acestui eveniment regretabil, circulaţia trenurilor a fost reorganizată. Astfel, trenurile de metrou circulă în sistem pendulă între staţiile Dristor 2 – Gara de Nord 1, linia 1 şi Republica – Eroilor 1, linia 1”, se arată în informarea companiei.

Totodată, mai transmite Metrorex, stația de metrou Petrache Poenaru a fost închisă pentru intervenție.

Conform procedurilor interne ale companiei, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here