Conform celor mai recente date statistice, România are aproape 500.000 de șomeri, iar cea mai mare rată a șomajului ajunge la 9,2%.
Potrivit datelor INS din octombrie 2024, România are peste 460.000 de șomeri, cam cât populația unui județ cum e Aradul. Există județe în care rata șomajului trece de 9%, iar în 11 județe șomajul depășește media pe țară (5,4%). Niciunul nu este, însă precum județul Vaslui cu un procent de peste 9%.
De remarcat că, în acest procent al șomerilor, nu intră beneficiarii venitului minim garantat, un alt capitol la care județul Vaslui rupe topurile.
Ambele statistici indică, astfel, situația economică precară a județului. Un alt indicator important este numărul vasluienilor plecați la muncă în străinătate. Avem, iarăși, un procent record de forță de muncă dispărută în Europa.
O statistică din 2023 arată că aproximativ un sfert din populația județului a emigrat după 2007. Cumva, asta este, însă un colac de salvare pentru economia județului.
Datorită banilor trimiși sau cheltuiți, cu ocazia vacanțelor în România, există un oarecare avânt economic, nu de ajuns, însă, să ne scoată de pe locul I la șomaj.