Evenimentele astrologice din horoscopul de dragoste al lunii august vor amplifica sentimentele și vor umple inimile zodiilor cu iubire. Cele mai pasionate semne vor experimenta o adevărată înflorire a sufletelor lor, fiind copleșite de emoții îmbucurătoare. 

Data de 4 august are dublă semnificație, fiind marcată atât de Luna Nouă în Leu, cât și de intrarea lui Venus în Fecioară. La începutul lunii, romantismul va atinge cote maxime, iar atenția la detaliile legate de relații va deveni un pilon important în comunicare.

Apoi, pe 5 august, Mercur își începe retrogradarea în Fecioară, unde va sta până pe 14 august, când va intra din nou în constelația Leului, unde va călători o vreme tot în sens invers. Ce înseamnă asta? Stresul și anxietatea pot afecta conexiunile amoroase, iar ieșirile în natură vor fi cele mai bune remedii pentru rezolvarea problemelor din cuplu.

Următorul moment important este Luna Plină în Vărsător, din data de 19. Energiile influențate de originalul Vărsător le vor împinge pe zodii să alerge după independență, fapt ce va zdruncina unele relații. Din fericire, neînțelegerile dintre parteneri se vor rezolva rapid, căci pe 22 august, Soarele intră în Fecioară, încurajând discuțiile deschise. Asta înseamnă că semnele zodiacale au ocazia să ajungă la un numitor comun cu persoanele iubite.

Pe 28 august, Mercur iese din retrogradare și își începe cursul direct în Leu. Toți oamenii, indiferent de zodie, vor putea să se bucure din nou de echilibrul mult visat între muncă și viața personală. Din fericire, cuplurile nu vor mai avea de suferit din cauza grijii excesive pentru sarcinile profesionale.

La final de lună, mai exact pe 29 august, planeta iubirii intră în Balanță. În această zi, toată lumea se va simți confortabil când va veni vorba despre responsabilitățile unei conexiuni amoroase de durată. Nativii din zodiac nu vor mai privi cu teamă relațiile serioase și chiar vor încerca să petreacă mai mult timp cu oamenii dragi.

Cine este îngerul tău păzitor, în funcție de ziua săptămânii în care te-ai născut

Ultima lună de vară este perfectă pentru semnele zodiacale îndrăgostite, chiar dacă vor fi și câteva zile agitate. Micile probleme nici nu vor mai conta în fața marilor iubiri.

Berbec

Dacă ești deja într-o relație, acesta este momentul ideal pentru a reaprinde scânteia care vă ține împreună. August este luna în care iubirea poate repara orice greșeală a jumătăților din cuplu. În cazul în care nu ți-ai găsit încă perechea, te poți bucura de pe acum, fiindcă august aduce o șansă în plus.

Taur

În această lună, s-ar putea ca inima ta să facă o călătorie în trecut și să bată din nou pentru o dragoste mai veche. Astrele te sfătuiesc să nu încurajezi o posibilă împăcare, mai ales dacă intuiești că relația nu va fi una de durată nici de această dată. Trăiește prezentul ca să fii fericit/ă!

Horoscopul săptămânii 22 – 28 iulie. Zodiile vor trece printr-o perioadă „de foc”, atât la propriu, cât și la figurat. Cine vor fi favoritele astrelor

Gemeni

În august 2024, comunicarea este cheia spre împlinirea în plan sentimental. Nici măcar energiile lui Mercur retrograd nu te pot afecta dacă știi să îi transmiți partenerului/ei ce simți și cum simți, la momentul potrivit. Nu te lăsa păcălit/ă de aparențele afișate de oamenii care nu își arată vulnerabilitățile!

Rac

Acum este momentul să îți dai seama cât de importante sunt valorile personale și cât de fericit/ă ai putea fi dacă i-ai încredința inima unei persoane care gândește la fel. August îți poate scoate sufletul pereche în cale. Trebuie doar să crezi în visul tău și să te axezi pe concretizarea unui viitor stabil!

Leu

Dacă simți că relația ta se află în pericol, acesta este momentul în care poți reaprinde flacăra dintre tine și partener/ă. Nu lăsa monotonia să distrugă o iubire atât de mare, mai ales dacă ai luptat mult pentru a fi cu persoana iubită și pentru a-i dovedi că ții la ea.

Fecioară

Mercur retrograd te va face să îți analizezi profund relația și să te gândești de mai multe ori înainte de a lua o decizie importantă. Poate că energiile astrale te vor ajuta să rămâi pe drumul cel bun, însă influențele celor din jur ți-ar putea strica armonia din cuplu. Ai grijă la cine apleci urechea!

Horoscopul lunii AUGUST 2024. Luna schimbărilor, în care zodiile vor fi împinse de la spate de astre să aducă revoluția în viețile lor

Balanță

Planeta iubirii îți va scoate în cale oportunități romantice, iar asta înseamnă că sfârșitul singurătății tale este aproape. Bucură-te dacă ai ocazia să cunoști o persoană care pare să îți semene, fiindcă este foarte posibil să fie sufletul tău pereche. Nu da cu piciorul unei astfel de șanse!

Scorpion

Cauți stabilitate în relația ta, așa că a sosit momentul să depui și ceva eforturi pentru a transforma legătura amoroasă în ceva mult mai serios. S-ar putea să te bucuri de o logodnă sau de un alt eveniment care te poate face să treci la nivelul următor cu persoana de lângă tine.

Săgetător

S-ar putea să descoperi o altă latură a jumătății tale și să te bucuri de noi experiențe alături de ea. August îți aduce schimbările de care ai nevoie pentru a găsi fericirea în lucruri simple, fără să te mai plângi de micile lipsuri din cuplu.

Horoscop special: Începe Sezonul Leului iulie-august 2024. Schimbări semnificative după 22 iulie, pentru fiecare zodie în parte

Capricorn

Luna aceasta, înveți să comunici mai ușor ce ai în suflet, spun astrologii. Poate un curs de dezvoltare personală te va ajuta să îți îmbunătățești relația cu tine, astfel încât să te înțelegi mai bine și cu omul care îți este alături. Nu îți face griji dacă, la început, pare că vorbiți împreună și vă înțelegeți separat. Lucrurile se vor așeza.

Vărsător

Dacă dai dovadă de maturitate, în această perioadă poți atrage în viața ta o persoană serioasă, care să îți ofere siguranța de care ai nevoie. Viitorul sună bine când știi care îți sunt limitele și ce nu ai accepta niciodată de la partener/ă.

Pești

În august, vei începe să privești relația pe care o ai cu mai mult realism și să îți dai seama cum stau lucrurile între tine și persoana iubită. Poate conexiunea voastră înseamnă mai mult și este mai profundă decât v-ați fi așteptat. Este de datoria ta să descoperi!

Zodiac CHINEZESC săptămâna 22-28 iulie 2024. Energiile universale ajută patru zodii. Vor avea succes în tot ce fac

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here