Noiembrie aduce multe provocări emoționale, dar și oportunități extraordinare când vine vorba de iubire. Te-ai gândit vreodată că o lună de toamnă îți poate aduce dragostea? Dacă ești singur/ă, indiferent de zodie, ai mari șanse să găsești omul tău și să te așezi, în sfârșit, la casa ta. 

Noiembrie este perioada perfectă pentru noi începuturi în plan amoros, având în vedere că astrele se aliniază în favoarea îndrăgostiților.

Totuși, vor exista și zile complicate, în care toată lumea va simți că totul iese pe dos și că nu este loc de iubire în viețile lor agitate. Din fericire, momentele de confuzie și răzvrătire sunt puține, căci fiecare semn zodiacal va găsi calea spre inima persoanei iubite.

Nativii aflați în relații de lungă durată au șanse mari să prindă rădăcini în brațele celui/celei pe care îl/o iubesc și să consolideze legătura specială ce i-a ținut împreună până acum.

Evenimentele astrale care influențează cursul iubirii în noiembrie 20241 noiembrie – Luna Nouă în Scorpion2 noiembrie – Mercur intră în Săgetător3 noiembrie – Marte ajunge în Leu11 noiembrie – Venus intră în Capricorn15 noiembrie – Saturn iese din retrogradare15 noiembrie – Luna Plină în Taur19 noiembrie – Pluto se mută în Vărsător21 noiembrie – Soarele intră în Săgetător25 noiembrie – Mercur retrograd începe în SăgetătorFiecare mișcare astrală va avea un rol cheie în viața amoroasă a nativilor din zodiac, însă celele mai puternice energii vor fi împrăștiate în Univers de planeta iubirii care ajunge în Capricorn, făcându-le pe zodii să privească relațiile cu mai multă seriozitate. La fel de puternic va fi și impactul Lunii Pline în Taur, care aduce stabilitate în cupluri și liniște.

Horoscop special: Începe sezonul Scorpionului. Cum se va schimba viața fiecărei zodii începând cu 22 octombrie

Mercur retrograd în Săgetător le-ar putea face pe unele zodii să dorească mai mult spațiu personal, fapt ce ar putea crea tensiuni în cupluri. Citește acum horoscopul dragostei pentru noiembrie 2024!

Berbec

Ești gata pentru noi începuturi! Multă vreme, te-ai simțit blocat/ă în trecut și nu ai putut să-ți dai voie să evoluezi în plan personal. Acum, poți încerca să îți dai o nouă șansă la fericire sau chiar să o iei de la zero alături de o persoană din trecut.

Taur

A venit momentul să-ți iei partenerul/a de mână și să construiți încrederea de care aveți nevoie ca relația să meargă așa cum amândoi vă doriți. Acum îți poți duce iubirea la un alt nivel și poți trăi totul la o intensitate pe care nu ai mai întâlnit-o până acum la capitolul viață amoroasă.

Gemeni

Dacă ești singur/ă, s-ar putea să găsești pe cineva care poate purta o conversație la același nivel cu tine. În sfârșit, prinzi aripi și curaj să îți exprimi gândurile și sentimentele. Ai parte de o lună în care reușești să fii tu, fără rețineri și fără blocaje emoționale.

Horoscopul dragostei, săptămâna 21 – 27 octombrie. Mișcări de trupe pe harta astrală. Trei zodii vor fi ajutate să își găsească jumătatea

Rac

Noiembrie îți dă ocazia să îți crești încrederea în tine, după ce vei întâlni pe cineva care îți va înțelege nevoile emoționale. Totul va fi așa cum ai visat dacă îți dai voie să experimentezi iubire la cel mai înalt nivel. Nu-ți fie teamă de o posibilă dezamăgire! Dacă gândești negativ, atragi răul.

Leu

Această lună de toamnă îți amintește de iubirile de altădată și de modul în care îți comunicai sentimentele pe vremuri. Nu este exclus să fii tentat/ă să compari trecutul cu prezentul și să îți dai seama care sunt greșelile pe care nu trebuie să le mai repeți.

Fecioară

În această perioadă, ai suficient timp pentru a reflecta asupra iubirii de sine. Dacă ești într-o relație, fă tot ce poți pentru a avea mai multă grijă de tine și refuză să îi cânți în strună partenerului dacă îți cere să îți neglijezi nevoile emoționale. Nu uita că trebuie să fii bine cu tine înainte de a te concentra pe o relație!

Zodiile care vor avea parte de cel mai bun noiembrie din viața lor. Astrele s-au decis să le ajute în tot ceea ce fac

Balanță

Reușești să atragi în calea ta un om care apreciază stabilitatea la fel de mult ca tine. Este normal să îți dorești o relație sănătoasă, doar că trebuie să fii atent/ă la modul în care impui limitele celui/celei de lângă tine. Asigură-te că limbajul iubirii este același pentru amândoi.

Scorpion

Pentru tine, noiembrie este luna emoțiilor intense. Reușești să explorezi profunzimile emoționale pe care nu le-ai mai atins niciodată înainte. O persoană specială îți va arăta cât de frumos este să simți că sunteți suflete pereche și să vă înțelegeți pe deplin nevoile.

Săgetător

În această perioadă, o să te concentrezi pe o nouă conexiune și vei lupta pentru a te bucura de liniștea pe care ți-o dorești. Universul va scoate în calea ta și câteva capcane, fiindcă trebuie să înveți câteva lecții înainte de a fi pe deplin fericit/ă.

Horoscop chinezesc, săptămâna 21-27 octombrie 2024. Dragonul de Lemn le promite succes zodiilor care reușesc să își țină impulsurile în frâu

Capricorn

În noiembrie, te concentrezi pe construirea unei baze stabile în relația ta, chiar dacă asta înseamnă să pui alți oameni pe locul al doilea, scrie DivaHair. Ca să găsești adevărata fericire în cuplu, trebuie să stabilești clar ce înseamnă pentru tine siguranța și loialitatea, apoi să împărtășești toate gândurile profunde partenerului/ei.

Vărsător

Creativitatea te va ajuta să menții flacăra aprinsă în relație și să te bucuri de noi experiențe în compania aceleiași persoane. Nu-ți pierde speranța dacă jumătatea nu pare impresionată, căci există șanse mari să îți întoarcă gesturile tandre când te aștepți mai puțin.

Pești

În noiembrie, te vei concentra pe profunzimea iubirii pe care o simți pentru omul de lângă tine. Vei face tot ce ține de tine pentru a-i arăta că ai lăsat trecutul în urmă și că ai inima deschisă pentru o viață alături de el/ea. Dacă ești singur/ă, vei avea ocazia să cunoști pe cineva care va trezi în tine sentimente profunde.

Ce bârfesc gurile rele despre tine, în funcție de zodie. Vorbele răutăcioase ale cârcotașilor, dezvăluite de astre

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here