În săptămâna 13 – 19 mai, zodiile vor simți că își găsesc liniștea interioară după ce au dus o luptă aprigă cu haosul din jur. Energia astrală din această perioadă îi va ajuta pe nativii zodiacelor să se conecteze profund cu propria lor esență și să își regăsească echilibrul interior. Este un moment potrivit pentru reflecții profunde, meditație și reîncărcarea bateriei.
Ultima săptămână din sezonul Taurului le va ajuta pe zodii să obțină echilibrul și liniștea de care au nevoie. Acum este momentul pentru schimbări care pot aduce stabilitate și armonie în viața fiecăruia dintre noi.
Data de 13 este marcată de conjuncția dintre Soarele în Taur și Uranus în Taur. Aflate în aceeași constelație, aceste două planete își vor uni forțele și vor facilita reușitele la scară largă pentru toți nativii din zodiac. De asemenea, îi vor încuraja pe aceștia să îmbrățișeze ideile neconvenționale, care îi pot duce acolo unde își doresc. Uneori, echilibrul se poate obține doar după ce treci prin haos, nu?
În aceeași zi, Venus în Taur formează un sextil cu Saturn în Pești. Datorită acestei poziționări astrale, toată lumea va simți mai multă ambiție și poftă de viață, ceea ce înseamnă că obiectivele pot fi atinse mai ușor. Tot în prima zi a săptămânii, Luna intră în Leu, iar vibrațiile sale amintesc tuturor cât de importantă este clipa. Asta înseamnă că tot zodiacul se va bucura de prezent, fără să își mai facă griji cu privire la viitor.
Următorul moment important al săptămânii este data de 15. Atunci, Mercur poposește și el în Taur, dând startul unei perioade liniștite, în care fiecare dintre noi se poate gândi la deciziile pe care le are de luat.
Apoi, pe 17 mai, Mercur în Taur formează un pătrar cu Pluto în Vărsător, aducând din nou agitație în jur. În această zi, anumiți nativi din zodiac vor simți că nu mai văd luminița de la capătul tunelului, însă lucrurile se vor așeza dacă își iau un răgaz pentru a analiza fiecare problemă în parte. Soluțiile chiar vor apărea ca din neant!
Relațiile cu apropiații se pot îmbunătăți pe 18 mai, când planetele se aliniază în favoarea prieteniilor de durată. Venus în Taur formează o conjuncție cu Uranus în Taur, iar Luna intră în Balanță, aducând echilibru în comunicare.
Top 5 zodii care sunt cele mai bune gospodine. Ele gătesc mai ceva ca un chef
Ultima zi din săptămână este pusă în lumină de sextilul ce se formează între Soarele în Taur și Neptun în Pești. În acest moment, intuiția le poate ajuta pe zodii să înțeleagă importanța provocărilor prin care trec.
Berbec
În aceste zile, ai noroc în plan financiar, însă graba ți-ar putea strica treaba. Ai mare grijă la modul în care te raportezi la câștigurile din săptămâna 13 – 19 mai și nu te arunca spre cheltuieli pripite. Investițiile bune se fac după o analiză îndelungă, care nu ar trebui să îți lipsească nici ție.
Taur
Această săptămână îți va schimba percepția asupra lumii. Ai ocazia să te dezvolți, să crești din punct de vedere spiritual și să înțelegi esența vieții. Bineînțeles, relațiile cu oamenii din jur vor cântări enorm în deciziile pe care le vei lua și în planurile de viitor pe care le vei face.
Gemeni
Săptămâna aceasta, oportunitățile sunt la fiecare pas! Trebuie doar să le găsești pe cele potrivite pentru tine și să te bucuri de reușite. Nu trebuie să te îngrijorezi nici dacă vei avea două-trei zile în care nu vei face nimic. Acela este timpul de care ai nevoie pentru a-ți încărca bateriile.
Rac
Te vei simți foarte bine în prezența oamenilor care au aceleași idei ca ale tale, ceea ce înseamnă că vei petrece mai mult timp în compania lor. Reușești să ieși din carapacea ta și să te bucuri de socializare, mai ales că îți doreai de multă vreme să faci o schimbare la capitolul prietenii.
Leu
În prima parte a săptămânii vei experimenta diverse emoții în sfera profesională, după ce vei primi o șansă mult visată. Bucură-te de tot ce ți se întâmplă, chiar dacă nu îți găsești locul din prima. Haosul de care ai parte îți va ghida pașii spre liniștea interioară la care visezi.
Fecioară
Săptămâna aceasta are puterea de a te schimba complet. Experiențele de care vei avea parte vor reuși să te transforme într-o persoană matură și așezată. O să îți dai seama că viața este frumoasă și că merită trăită, chiar dacă problemele se mai lipesc din când în când de tine.
5 zodii chinezești care au noroc săptămâna aceasta. Un nou capitol se deschide în fața lor
Balanță
Începi săptămâna cu idei clare, la care nu ai de gând să renunți. Totuși, lumea ta va fi dată peste cap în doar câteva zile, până când energiile astrale îți vor arăta calea mai ușoară. O sa înțelegi și tu că nu are rost să te complici, mai ales dacă poți obține aceleași rezultate cu eforturi mai mici.
Scorpion
În aceste zile, ești hotărât/ă să obții ce îți dorești, doar că s-ar putea ca astrele să fie împotriva ta. Bineînțeles, opoziția lor va fi spre binele tău, chiar dacă la început vei avea impresia că o forță misterioasă te sabotează, scriu astrologii. O să îți dai seama că Universul știe mai bine pe ce drum trebuie să pășești.
Săgetător
Ai obosit să alergi după succes și să depui eforturi colosale pentru a obține o reușită? A venit momentul să adopți o nouă atitudine. Astrele îți recomandă să te relaxezi și să fii optimist/ă. Așa vei atrage norocul în calea ta și bucuriile vor veni mult mai ușor spre tine.
Zodii care transmit energie negativă. Nativii de care e recomandat să te ferești
Capricorn
Începi săptămâna 13 – 19 mai cu o aventură prin care nu credeai vreodată că vei trece. Această activitate ar putea avea legătură cu latura creativă pe care ai ținut-o ascunsă de ochii celor din jur. Vei constata că a venit momentul să dai frâu liber simțirii și să faci tot ce îți trece prin cap. Restul zilelor vor fi la fel de nebune, căci nu vei spune „nu” provocărilor.
Vărsător
Nu este exclus să ai parte de un conflict în familie în aceste zile. Mărul discordiei ar putea fi reprezentat de ideile opuse pe care tu și apropiații le aveți. Dacă simți că nu ajungeți la un numitor comun, poți evita foarte frumos conflictele. Este suficient să te îndepărtezi pentru o vreme de persoanele care nu îți susțin visurile. Așa vei avea timp să te gândești la ce ai de făcut.
Pești
Toată săptămâna vei face planuri pentru următorul capitol al vieții tale. Astrele te încurajează să visezi, însă îți sugerează să faci tot posibilul pentru a rămâne cu picioarele pe pământ. S-ar putea să te bucuri și de o schimbare în plan profesional, iar bucuria va fi pe măsura așteptărilor.
3 zodii au noroc în dragoste săptămâna aceasta. Luna Nouă în Taur le aduce relații romantice