Bugetul municipiului Iaşi a fost adoptat, miercuri, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, după ce un reprezentant USR PLUS a votat în favoarea proiectului, alături de consilierii PNL şi PMP, asigurându-se astfel majoritatea necesară. Şedinţa extraordinară a CL Iaşi a durat doar 30 de minute, iar bugetul local a fost aprobat, în favoarea proiectului votând 14 consilieri, respectiv 11 de la PNL, doi de la PMP şi unul de la USR PLUS. Votul consilierului USR PLUS Cezar Baciu a fost decisiv pentru trecerea proiectului de buget local, PNL şi PMP având împreună doar 13 voturi, cu unul mai puţin decât reprezintă majoritatea simplă în consiliu. Baciu a precizat că decizia sa de a vota altfel decât a decis partidul este în conformitate cu jurământul pe care l-a depus în momentul validării sale în funcţia de consilier. Consilierii PSD au părăsit sala în momentul votului, iar ceilalţi doi consilieri USR PLUS prezenţi la întrunire s-au abţinut de la vot. Şase consilieri USR PLUS nu au venit la şedinţa extraordinară de consiliu. Conducerea filialei ieşene USR PLUS nu a avut nicio reacţie deocamdată în privinţa votului exprimat de consilierul Cezar Baciu. Aceasta a fost cea de-a treia şedinţă de consiliu în care s-a discutat proiectul de buget, la precedentele întruniri proiectul fiind respins. De fiecare dată, PSD a părăsit sala, iar reprezentanţii USR PLUS s-au abţinut. În Consiliul Local nu există deocamdată o majoritate politică. PNL deţine 11 mandate, USR PLUS nouă, PSD cinci, iar PMP două. Primarul Mihai Chirica i-a acuzat în repetate rânduri pe cei din USR PLUS că blochează proiectele oraşului, în timp ce liderii ieşeni USR PLUS au cerut PNL să-i retragă sprijinul politic lui Chirica pentru a discuta o eventuală alianţă în consiliu.     Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here