Şapte persoane au fost reţinute la Iaşi, pentru trafic de substanţe psihoactive, produsele fiind aduse din diverse ţări ale Europei, după care erau comercializate pe piaţa Iaşiului.
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi au făcut cinci percheziţii la locuinţele unor traficanţi de etnobotanice, iar în timpul operaţiunii au fost găsite şi arme albe, respectiv cuţite şi săbii. Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurori şi ofiţeri de Poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi au făcut, sâmbătă, cinci percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost ridicate diferite cantităţi de substanţe psihoactive, sume de bani provenite din săvârşirea de infracţiuni, arme albe (cuţite, săbii), cântare electronice. În urma percheziţiilor, au fost reţinute şapte persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni, fără drept, cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive. Anchetatorii susţin că, începând cu luna august 2021, pe raza municipiului Iaşi a acţionat un grup infracţional organizat, specializat în procurarea de substanţe psihoactive din vestul Europei, care ulterior erau introduse în România şi comercializate pe piaţa ilicită din municipiul Iaşi. În cursul zilei de duminică, cele şapte persoane vor fi prezentate Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].