Imagine dintr-o secţie de terapie intensivă a unui spital din Brazilia, devenită virală

Asistentele unui spital din Brazilia care tratează şi pacienşi cu COVID-19 au găsit soluţia pentru a încălzi mâinile pacienţilor aflaţi la terapie intensivă, umplând cu apă caldă manuşi chirurgicale, iar imaginea mânii ce pare cuprinsă de mănuşi a devenit virală, fiind percepută ca un semn al empatiei şi dorinţei de a le da celor bolnavi sentimentul că nu sunt singuri.

”Totul pentru o mângâiere, confort şi îngrijire pentru pacient. Nu e suficient să fii profesionist. Trebuie să fim şi empatici”, a scris pe Facebook una dintre asistentele care a avut ideea de a umple mănuşile chirurgicale cu apă caldă pentru a încălzi mâinile pacienţlor intubaţi. Presa din Brazilia a relatat pe larg despre acest caz, care a devenit simbolic pentru grija de care au nevoie cei aflaţi în suferinţă şi în special cei cu COVID-19. Ulterior, imaginea a fost distrbuită intens pe reţelele sociale, fiind prezentată şi ca a încercare de a simula contactul uman, de care sunt privaţi pacienţii cu COVID aflaţi la terapie intensivă. Într-o postare, un jurnalist vorbeşte despre această soluţie ca despre ”Mâna lui Dumnezeu”. ”Două mănuşi de unică folosinţă legate, umplute cu apă caldă, simulând contactul uman, care este imposibil”, scrie el, elogiind personalul medical din linia întâi a luptei cu pandemia.     Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here