Imagini dramatice surprinse la locul tragediei din Pantelimon, acolo unde doi frati au fost loviți de o mașină. Sute de candele au fost aprinse la locul accidentului unde băiețelul de 9 ani a murit Bunicul celor doi copii face declarații cutremurătoare. Bătrânul a povestit că nepoata sa, internată încă în spital, nici nu știe că fratele ei a murit, iar întreaga familie trece prin momente cumplite. Bărbatul cere pedeapsa maximă pentru tânărul vinovat de accident. Între timp, au avut loc audieri în cazul accidentului mortal. Asta în timp ce minorul fără permis care i-a spulberat în parcare cere să fie eliberat.  

Bunicul celor doi copii loviți în plin de mașina pierdută de sub control în parcarea de lângă Parcul Pantelimon din Capitală spune că micuții au vrut să se ferească în momentul în care au văzut că autoturismul vine spre ei, dar n-au avut nicio șansă.

“Au auzit masina: s-au lipit acolo unde sunt lumanarile. S-au lipit de doua masini ca sa poata sa treaca masina. Sunt 4 metri de trotuar unde aveau loc doua masini sa treaca – ale bombardierilor –  si l-au izbit pe nepotul meu”, a declarat bunicul copiilor, la Realitatea PLUS.

Tinerii implicaţi în accidentul din Pantelimon, AUDIAȚI de procurori. Un băiat de 9 ani a MURIT, iar sora sa de 7 ani a ajuns INFIRMĂ

Bunicul micuților spune că nepoțelul mort în teribilul accident era pasionat de mașinuțe și avea o colecție impresionantă.

“Nepotelul era indragostit de masinute. Are coltul lui in living. Isi construia casute. Vom pastra toata viata coltisorul lui. Acolo era locul lui de suflet”, a povestit barbatul.

Copila lovită de un șofer minor în Pantelimon s-a trezit din comă în ziua înmormântării fratelui său. Fetița nu știe că fratele ei a murit

Între timp, au avut loc audieri în cazul accidentului în care a murit băiatul de 9 ani, iar sora lui a rămas fără un picior. Avocatul familiei celor două victime spune că adolescentul de 17 ani era la volan în momentul impactului devastator și nu tânărul de 19 ani, așa cum se presupunea inițial.

“Famila vrea in acest moment aflarea adevarului si tragerea la raspundere penala a vinovatilor. 

Minorul a fost la volan in momentul impactului. Asta e adevarul. Lucrurile sunt cat se poate de clare. Nu exista dubii din perspectiva aceasta”, a declarat avocatul familiei copiilor loviti de masina. Adolescentul de 17 ani, vinovat de tragedia de lângă Parcul Pantelimon, a depus contestație pentru a fi eliberat din arestul preventiv și așteaptă decizia judecătorilor. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here