Primăvara este momentul ideal pentru a te preocupa de imunitatea organismului tău, așa că îți spunem care sunt cele mai bune băuturi care te ajută în acest sens!  

Sistemul imunitar este rețeaua naturală de apărare a organismului compusă din celule, țesuturi și organe, care ajută la protejarea organismului de bacterii, viruși, ciuperci și alte substanțe dăunătoare, conform „Eat This”. Pentru că sistemul imunitar împiedică „invadatorii” să pătrundă în corpul nostru, este necesar să ne întărim imunitatea prin odihnă suficientă, alimentație sănătoasă și mișcare. Consumul lichidelor este, de asemenea, foarte important, în special băuturile pe care le enumerăm în rândurile de mai jos.   

1. Apă 

Consumul adecvat de apă este o modalitate de a menține funcționarea sistemului imunitar. Când corpul este deshidratat, devine predispus la bacterii și viruși, așa că este important să-l hidratezi! Mai mult, apa facilitează absorbția nutrienților și ajută la combaterea infecțiilor. 

2. Ceai verde 

În categoria băuturilor benefice pentru întărirea imunității se află ceaiul vede. Bogat în antioxidanți, ceaiul verde ajută la protejarea celulelor împotriva oxidării, reduce inflamația din organism, are proprietăți antimicrobiene și antivirale. Important este să îl consumi până în ora 16:00, deoarece este o sursă de cofeină și te-ar putea împiedica să adormi! 

3. Chefir 

Făcut din diferite tipuri de lapte, chefirul este o băutură fermentată, bogată în probiotice care ajută la menținerea echilibrului microbiotei tractului gastro-intestinal, o calitate foarte importantă pentru imunitate. Chefirul are proprietăți antioxidante, antimicrobiene și antiinflamatorii. 

4. Ceai de lămâie și ghimbir

Un ceai excelent pentru întărirea imunității este cel din suc de lămâie și ghimbir proaspăt. Lămâia și ghimbirul sunt bogate în vitamina C, un antioxidant care ajută la protejarea celulelor împotriva daunelor oxidative. Vitamina C are, de asemenea, proprietăți antiinflamatorii. 

5. Suc natural de portocale 

Excelent pentru sistemul imunitar este și sucul natural de portocale, pregătit în casă. Acesta conține vitamina C și acid folic, substanțe care protejează celulele imunitare și au proprietăți antiinflamatorii. Și sucul de grapefruit oferă o cantitate generoasă de vitamina C, așa că poți opta și pentru acesta! 

Sursă text: Click!pentrufemei

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here