Nicolae Ciucă face dezvăluiri uluitoare în cartea „În slujba țării”, pe care a lansat-o duminică. Prezidențiabilul PNL spune că, în momentul în care a fost numit șef al Statului Major al Apărării (în ianuarie 2015), a decis împreună cu soția să să își construiască o casă lângă Capitală, pentru că nu își permiteau să cumpere „un apartament mulțumitor” în București. „Milităria nu e un lux și nici nu poate întreține luxul”, spune Ciucă în  cartea sa.  

Nicolae Ciucă spune că în momentul în care a fost numit șef al Statului Major a fost clar pentru el și soția sa că întoarcerea la Craiova, acolo unde aveau casă, era o „ipoteză mai îndepărtată”. 

„Și atunci am luat decizia să vindem casa de la Craiova și să ne facem alta, la București. Am spus să ne facem și nu să ne cumpărăm, căci, după ce ne-am făcut calculele, întorcând lucrurile pe o parte și pe alta, ne-am dat seama că, la nivelul prețurilor la care ajunsese piața imobiliară, nu ne puteam permite să cumpărăm un apartament mulțumitor”, a scris Nicolae Ciucă în cartea publicată duminică.

Ion Cristoiu recomandă cartea lui Nicolae Ciucă: ” Este un om așezat. Eu vă recomand, eu am citit-o. Merită

Liberaul spune că atunci când trăiești doar din salariu „e destul de greu să aduni atâția bani încât să-ți poți cumpăra o locuință nouă”.  

„Și atunci, singura soluție care ne-a rămas era aceea de a achiziționa un teren relativ ieftin în afara Bucureștiului pe care să ne construim o casă. Când trăiești doar din salariu, e destul de greu să aduni atâția bani încât să-ți poți cumpăra o locuință nouă. Chiar și socotind salariile mai mari pe care le-am primit în misiuni, nu reușisem să punem mare lucru deoparte”, a arătat Ciucă. 

EXCLUSIV. Nicolae Ciucă își va lansa cartea „În slujba Ţării” duminică, 8 septembrie. Pasaj din cea mai așteptată carte a anului: Am purtat uniforma militară 38 de ani, o viață de om. Uniforma a urmat destinul familiei mele

El spune că tot ce avea până în acel moment, casa din Craiova și două mașini, fuseseră cumpărate în rate. 

„Așa încât cu prețul obținut pe casa din Craiova, micile economii și un credit, am cumpărat un teren în satul Dumbrăveni, din comuna Balotești. Casa am reușit s-o terminăm în decembrie 2016, de atunci ea a rămas reședința noastră și așa va fi până la sfârșit. N-am fost înclinat niciodată spre dobândirea de avuție. Am câștigat atât cât să-mi pot întreține familia și trimite copilul la școală. Am urmat pilda tatălui meu, care dintr-o leafă de subofițer și-a ținut soția și doi copii. Pe cei care au predilecție pentru partea materială a existenței îi sfătuiesc să nu aleagă cariera militară”, a scris Ciucă în carte. 

„N-am avut noroc să moștenesc vreo mătușă”

În cartea sa, Nicolae Ciucă precizează că ai cum să te îmbogățești ca ofițer dacă „respecți statutul cadrelor militare și aperi onoarea Armatei”. 

„Milităria nu e un lux și nici nu poate întreține luxul. E drept că, pe vremuri, statutul de ofițer presupunea o anumită stare materială. Dar imaginea ofițerului din vremea lui Tolstoi, reprezentant al cercurilor nobiliare, sau a balurilor de la Cercul Militar, din perioada interbelică, aparține bibliotecilor”, susține Ciucă. 

El face și trimitere la fostul premier PSD Adrian Năstase. 

„Nu numai că veniturile mele nu au depășit decât cu puțin cheltuielile, cât să nu aștept cu teamă sosirea facturilor, dar nici n-am avut noroc să moștenesc vreo mătușă din America. În relația mea cu băncile e așa cum o arată declarația de avere: mereu am avut mai mult de dat decât de luat”, a mai scris Nicolae Ciucă. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here