Preşedintele PNL Nicolae Ciucă consideră că nimeni nu poate să aprecieze şi să îşi dorească pacea mai mult decât un militar. Nicolae Ciucă şi-a prezentat cartea intitulată “În slujba ţării” duminică, alături de Mircea Dinescu, într-o emisiune la Prima Tv.
Liderul liberal a fost întrebat despre perioada misiunilor batalionului “Scorpionii Roşii”.
“Am văzut că deja ne contestă lumea. Ştiţi care este chestiunea? Eu i-am rugat ieri să lase Armata Română în pace. Au ceva cu mine, eu pot să primesc, deci să dea în mine, nu am nici cea mai mică problemă, dar nu în armată şi nu în militari şi nu în ce a făcut armata . (…) Nu suntem niciunul eroi, nici nu am făcut lucruri care… am făcut ceea ce ni se cuvenea să facem, aia era datoria noastră şi că s-au prezentat faptele de aşa manieră a fost pentru că, pentru prima dată după al doilea război mondial, Armata Română a tras cu muniţie reală în afara teritoriului naţional. Noi nu am fost o ţară expansionistă. (…) Nimeni nu poate să aprecieze şi să îşi dorească pacea mai mult decât un militar”, a spus Nicolae Ciucă.
El a adăugat că face parte din generaţia din armată care “a tânjit” şi şi-a dorit foarte mult ca România să intre în NATO.
“Reuşisem şi noi să deschidem ochii spre cei care aveau echipamente, care aveau dotare, care aveau alte proceduri şi toate misiunile astea au fost făcute cu suflet, nu vorbesc de mine, eu vorbesc de soldat, de militar, fruntaş, caporal, ei vedeau echiparea, vedeau dotarea şi cu toţii ziceam – noi de ce nu avem. Şi ne-am dorit să ajungem şi noi acolo pentru că ne gândeam că doar prin standardele respective se va ajunge să putem şi noi să ne mândrim şi să fim la un nivel de similitudine. Ca atare, toate chestiunile care ţin de misiuni trebuie privite prin faptul că Armata Română nu a făcut altceva decât să dea dovadă că, cu o tehnică precară, cu o dotare neadecvată, şi-a îndeplinit misiunile şi am fost apreciaţi. Ăsta este cel mai important lucru, am compensat diferenţa de echipare şi dotare cu efortul personalului”, a precizat Ciucă.
Nicolae Ciucă i-a invitat pe români să citească volumul “În slujba ţării” pe www.nicolaeciuca.ro.
“Viaţa fiecărui om este, în felul ei, o poveste. (…) În ce priveşte propria mea poveste, cea de până acum, firul ei m-a purtat de la vatra satului Pleniţa şi primăverile înflorite din Pădurea Bujorului până la savana africană, munţii Afganistanului, dunele de nisip ale Irakului sau Piaţa Victoriei din Bucureşti. Pare o poveste neobişnuită, dar veţi vedea că nu este. (…) Dedic această carte familiei mele şi camarazilor mei, cărora le datorez tot ceea ce sunt”, a scris preşedintele PNL pe Facebook.