Două persoane au primit îngrijiri medicale în urma incendiului care a izbucnit, luni dimineață, într-un spațiu comercial aflat la parterul unui bloc din zona centrală a municipiului Ploiești. 

“O persoană a fost asistată la fața locului de către echipajul SMURD deoarece a suferit arsuri ușoare la nivelul membrului superior stâng. Persoana în cauză refuză transportul la spital. (…) Încă o persoană a fost asistată de SMURD, o tânără de 24 ani, care se afla în unul dintre apartamentele afectate de fum. A fost evacuată în siguranță, a suferit doar un atac de panică”, au transmis, luni, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.

Potrivit ISU Prahova, incendiul cu mari degajări de fum a fost lichidat de pompieri

La fața locului au intervenit patru autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD.

Incendiul s-a produs la un spațiu comercial aflat la parterul unui bloc de locuințe din Ploiești, fiind afectat și balconul situat la etajul 1.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here