Pompierii se luptă cu flăcările care au cuprins un depozit de mase plastice de la marginea orașului Bacău.
”Incendiu la un depozit de mase plastice, în municipiul Bacău. Forţele de intervenţie au ajuns la locul intervenţiei şi efectuează recunoaşterea”, a transmis, vineri după-amiază, ISU Bacău.
La locul intervenţiei au fost trimise iniţial patru autospeciale de stingere a incendiilor şi o ambulanţă SMURD, ulterior mai fiind trimise patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SAJ.
Potrivit unor surse, ar fi vorba despre un depozit Comat, cu hale închiriate unor firme, iar exploziile care s-au auzit ar fi de la câteva tuburi de oxigen.