O persoană a murit și alte trei au ajuns la spital, în urma unui incendiu care a izbucnit într-un apartament de bloc din cartierul Rahova. Din cauza intervenției pompierilor, traficul auto în zonă a fost restricționat.
În jurul orei 10.30, polițiști din cadrul Secției 18 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la un imobil din Sectorul 5, se manifestă un incendiu.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, precum și mai multe autospeciale de pompieri, din cadrul ISU-BIF, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă, la unul dintre etaje observându-se fum dens.
Imediat, echipaje de poliție din cadrul Secțiilor 17, 18 și 19 Poliție au acționat cu promptitudine, fiind stabilit un perimetru de siguranță în acest sens.
Întrucât prioritar era evacuarea persoanelor aflate în clădire, la acel moment, mai mulți polițiști au intervenit de urgență și au evacuat trei persoane, de la un etaj superior, 2 copii, în vârstă de 4, respectiv 8 ani, precum și o femeie, blocate în interiorul apartamentului.
Polițiștii au scos persoanele în siguranță, din imobil, fiind preluate de echipajele de prim-ajutor prezente la fața locului și transportate la două unități medicale, pentru îngrijiri de specialitate.
Totodată, în interiorul unui alt apartament a fost găsit și un bărbat, iar ulterior, cadrele medicale au constatat decesul acestuia.
La acest moment, mai multe autospeciale ale pompierilor acționează în vederea lichidării incendiului, toate activitițile fiind în dinamică, a transmis Poliția Capitalei.